Majoritatea persoanelor care trebuie să achite prima de asigurare medicală în sumă fixă beneficiază și în acest an de facilități substanțiale. Directorul general al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină (CNAM), Ion Dodon, a declarat în cadrul emisiunii „Tele Matinal” de la TVR Moldova” că cei care efectuează plata până la 31 martie pot beneficia de reduceri de aproape 80 la sută.
Directorul general al CNAM, Ion Dodon, a precizat că valoarea primei de asigurare medicală obligatorie în sumă fixă a fost menținută și în acest an la nivelul de 12.636 de lei, la fel ca în anul precedent. Totodată, persoanele care achită prima până la data de 31 martie beneficiază de facilități semnificative, urmând să plătească doar 2.527 de lei, cu unele excepții.
„Valoarea reală a primei de asigurare a fost păstrată la nivelul de anul trecut de 12.636 de lei. Cei care achită până la 31 martie beneficiază de facilități de aproape 80 la sută și trebuie să plătească 2.527 de lei”, a declarat Ion Dodon.
Potrivit acestuia, anumite categorii profesionale nu beneficiază de reduceri și sunt obligate să achite prima integrală.
„Achită valoarea integrală a primei profesiile juridice liberale, avocații, notarii, executorii judecătorești, precum și medicii care activează în cabinete individuale sau comune”, a precizat directorul CNAM.
Ion Dodon a atenționat că persoanele care nu vor achita prima de asigurare până la 31 martie vor fi nevoite ulterior să achite suma integrală de 12.636 de lei.
Totodată, șeful CNAM a subliniat că peste 90% din serviciile medicale din Republica Moldova sunt procurate prin intermediul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, iar populația se adresează, în mare parte, sectorului public pentru a beneficia de asistență medicală.
„Majoritatea cetățenilor sunt înregistrați la un medic de familie, iar serviciile acestuia sunt achitate din fondurile asigurării medicale. De asemenea, în această perioadă, serviciile de ambulanță, care sunt foarte solicitate, sunt achitate de CNAM”, a explicat Ion Dodon.
Potrivit oficialului, doar aproximativ jumătate din fondurile colectate sunt direcționate către spitale, restul fiind utilizate pentru medicamente compensate, servicii oferite de medicii de familie și consultații la specialiști.
Polița de asigurare medicală acoperă o gamă largă de servicii, de la asistența medicală urgentă prespitalicească și unitățile de primire a urgențelor, până la servicii de diagnostic de înaltă performanță.
„Sunt acoperite medicamentele și dispozitivele medicale compensate, de care beneficiază anual peste 700 de mii de moldoveni, investigații precum tomografia computerizată, rezonanța magnetică, ecocardiografia, dar și serviciile spitalicești, îngrijirile paliative și îngrijirile medicale la domiciliu. Persoana asigurată nu trebuie să achite din propriul buzunar pentru aceste servicii”, a menționat Ion Dodon.
Directorul CNAM a mai declarat că, în ultimii ani, autoritățile au pus accent pe extinderea listei de medicamente și dispozitive medicale compensate, precum și pe accesul la metode moderne de diagnostic și tratament.
„Ne străduim să fim în pas cu evoluția medicinei și să procurăm aceste servicii pentru populația țării. Cel mai important este ca serviciile prevăzute de legislație să fie cu adevărat acordate pacientului, cu cât mai puțină birocrație și cu timpi de așteptare mai mici”, a subliniat șeful CNAM.
Totodată, Ion Dodon a precizat că persoanele care nu își pot permite achitarea primei de asigurare sunt asigurate de stat.
Potrivit datelor prezentate, din aproximativ 2,4–2,5 milioane de persoane asigurate în Republica Moldova, circa 1,5 milioane sunt asigurate de Guvern. Este vorba despre copii, elevi și studenți, pensionari, persoane cu dizabilități, persoane aflate la limita sărăciei, beneficiari de ajutor social și șomeri înregistrați oficial.
„Statul a avut grijă să nu lase neasigurată nicio categorie vulnerabilă. Consecința este că, atunci când ai nevoie de servicii medicale, acestea sunt, în realitate, costisitoare, iar asigurarea medicală te protejează de cheltuieli foarte mari”, a conchis directorul CNAM.