Gata cu fumatul pe terenurile de sport, plaje și stații de transport public. În Republica Moldova au intrat în vigoare noi reglementări legislative stricte care interzic consumul tuturor produselor de tutun și nicotină, inclusiv a țigaretelor electronice și a dispozitivelor de încălzire, într-o serie extinsă de spații publice. Pe de o parte, fumătorii se declară nemulțumiți și cer amenajarea unor spații speciale. De cealaltă parte, experții susțin utilitatea acestor măsuri și adaugă că o majorare a accizelor la țigări ar putea aduce în bugetul public de stat peste un miliard de lei.
Noile prevederi legislative stabilesc clar unde nu pot fi consumate produsele de tutun și de nicotină. Vorbim aici de terenurile de sport; grădinile zoologice; parcurile acvatice; pe terenurile aferente piscinelor; pe plaje; în pasajele pietonale subterane; în stațiile de transport public și pe terenurile aferente îmbarcării și debarcării pasagerilor.
Fumătorii se arată deranjați de tot mai multe reguli care le interzic să fumeze ori unde s-ar afla. Cei care nu consumă produse din tutun propun amenzi și de zece ori mai mari. Abaterile de la legislație pot fi raporate la 112 de cetățeni fie vor fi constatate de echipele specializate.
DANIELLA MISAIL-NICHITIN, ministra Afacerilor Interne: Reprezentanții Ministerului Afacerilor Interne, aici mărefer la sundiviziunile specializate vor asigura implementarea acestei legi.
Experții economici susțin că majorarea accizelor la produsele subimpozitate adică a țigărilor clasice și armonizarea întregului sistem de accizare a produselor cu nicotină ar putea aduce cel puțin 1 miliard de lei suplimentar anual la bugetul public.
Persoanele care sunt depistate că fumează în zonele unde acest lucru este interzis riscă amenzi cuprinse între 1.750 și 2.250 de lei sau muncă neremunerată în folosul comunității între 40 și 60 de ore. În cazul persoanelor cu funcție de răspundere amenzile ajung la 12.000 de lei, iar pentru persoanele juridice pot varia între 13.500 și 15.000 de lei, cu posibilitatea suspendării activității.