Pe 23 iunie 2022, Consiliul European a recunoscut perspectiva europeană a Republicii Moldova și i-a acordat statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană.
„Astfel, UE și-a reafirmat rolul de principal partener strategic al Moldovei, oferind sprijin constant pentru reforme esențiale în domeniul statului de drept, al drepturilor omului, al libertății presei și al consolidării societății civile", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Delegației UE în Republica Moldova.

„Acest parcurs reflectă o alegere clară: viitorul Republicii Moldova este în Europa. Împreună, în familia europeană!"
Republica Moldova a depus cererea de aderare la Uniunea Europeană în martie 2022 și a obținut statutul de țară candidat în luna iunie a aceluiași an.
Pe 25 iunie 2024, au început negocierile de aderare, iar în prezent autoritățile coordonează etapa de analiză bilaterală pe capitole.
Acest proces are menirea de a evalua conformitatea legilor din Republica Moldova cu cele din UE şi va dura până în luna octombrie.