Justiție

Avere nejustificată de 9 mil. de lei la un fost angajat al Inspectoratului de Supraveghere Tehnică

post-img
Foto simbol

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a constatat că Ion Popa, fost angajat al Inspectoratului Național pentru Supraveghere Tehnică, împreună cu soția sa, dețin o avere nejustificată în valoare de 9,3 milioane de lei.

Potrivit actului de constatare al ANI, controlul a vizat perioada 2018 - 2024. Inspectorul de integritate a stabilit diferențe substanțiale între veniturile declarate și cheltuielile realizate, inclusiv pentru achiziția mai multor automobile și imobile.

Controlul ANI a scos la iveală că familia Popa a achiziționat mai multe autoturisme de lux. Unele dintre acestea au fost înregistrate pe numele rudelor sau al soției. Ulterior, acestea au fost cesionate sau înstrăinate la preț mai redus decât valoarea automobilului, după cum urmează: Skoda Superb 2016, achiziționată inițial prin leasing financiar, a fost vândută la doar 10.000 de lei, după ce fusese evaluată la peste 12.000 de euro; Volvo XC60 2018, dobândit prin leasing la prețul de 45.000 de euro, a fost vândut pentru 31.000 de euro. Ulterior, soția lui Popa a achiziționat un model Volvo XC60 2019 pentru 44.000 de euro, pe care l-a vândut ulterior cu 665.000 de lei.

Înregistrat pe numele soției, Renault Kadjar 2020 a fost achiziționat la 306.000 de lei. ANI a constatat de asemenea investiții substanțiale în bunuri imobile, inclusiv apartamente și terenuri, unele dobândite prin donații de la rude, altele prin contracte de vânzare-cumpărare. El a mai declarat un apartament și o încăpere nelocativă dobândite în 2009-2015, care de asemenea au fost vândute. A mai trecut o casă de locuit individuală, împreună cu construcții accesorii și un teren agricol dobândită în 2024 prin donație de la soacra sa și vândută ulterior pentru 11,3 milioane de lei.

Cu privire la ultimul imobil vândut cu 11,3 milioane de lei, până la înstrăinare acesta a fost trecut succesiv pe numele cumnatei, soacrei și, în final, al soției lui Ion Popa. Inspectorul de integritate susține că, în realitate, Ion Popa și soția sa au fost beneficiarii finali ai bunului, gestionând imobilul prin intermediul rudelor. ANI subliniază că cumnata și soacra nu ar fi avut capacitatea financiară să acopere costul terenului și al construcției casei, iar Ion Popa ar fi achitat serviciile comunale și, în 2022, ar fi contractat un credit de 580.000 de lei pentru reparațiile imobilului.

Ion Popa a explicat că familia sa a contribuit semnificativ la finalizarea casei. El a afirmat că a fost responsabil inclusiv financiar de lucrările de construcție. Din vânzarea unui apartament anterior, aproximativ 65.000 de euro ar fi fost direcționați pentru finalizarea imobilului, iar ulterior a apelat la împrumuturi de la rude și prieteni.

De asemenea, Popa a menționat că nu mai poate prezenta chitanțe sau facturi. În opinia lui, acestea au fost distruse sau deteriorate după vânzarea casei. Totodată, el a contestat modul în care ANI a calculat diferențele, argumentând că simpla rudenie cu proprietarii succesivi nu dovedește că el a fost beneficiarul efectiv. Potrivit lui, singura sumă legată direct de imobil a fost sprijinul financiar de 65.000 de euro, care a fost restituit ulterior de rude.

Inspectorul ANI a mai identificat și nedeclararea unor bunuri imobile în mai multe declarații de avere, precum și neindicarea unor venituri salariale ale soției subiectului. Ca urmare a constatărilor, ANI a decis transmiterea cauzei în instanța de judecată pentru examinarea și dispunerea confiscării averii nejustificate. După rămâneara actului de constatare definitv, Ion Popa nu va mai putea exercita funcții publice pentru o perioadă de 3 ani, fiind înscris în Registrul de stat al persoanelor cu interdicție de a ocupa funcții publice.

Actul poate fi contestat, în termen de 30 de zile, la Curtea de Apel Centru.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter