Social

Modificări la Codul Educației: Peste 70 de școli cu un număr mic de elevi vor fi reorganizate

video

Parlamentul a votat în primă lectură modificări la Codul Educației. 73 de scoli cu un număr mic de elevi vor fi reorganizate, iar autoritătile promit transport modern și sprijin financiar pentru cadrele didactice. Noile modificări vor oferi șanse egale la o educație de calitate pentru peste 1300 de copii. Opoziția acuză cităm - "închiderea școlilor" și distrugerea sistemului. Dezbaterile din plen au degenerat în schimburi acide de replici și comparații cu grădini zoologice.

Potrivit ministrului Educației, Dan Perciun, modificările la codul educatiei nu sunt perfecte și pot fi îmbunătățite în urma dezbaterilor, însă trebuie asumate ca soluții pentru a asigura șanse egale tuturor copiilor.


DAN PERCIUN, ministrul Educaţiei şi Cercetării: Să privim lucrurile realist. Aşa cum sunt. Chiar dacă realitatea nu este cea mai plăcută. Dar reieșind din realitatea care este, să căutăm acele soluţii care sunt rezonabile, fezabile şi care ar fi soluţia care ne-ar permite să asigurăm şanse egale tuturor copiilor la o educaţie de calitate. Noi vă propunem această formulă de intervenţie. Suntem deschişi să discutăm.


În plen, reforma în educație a generat schimburi acide de replici. Opoziția a acuzat ministerul că "subminează sistemul educațional".


RENATO USATÎI, deputat, Partidul Nostru: Că noi mâine, poimâine putem să închidem şi Parcul Ţaul, pentru că a murit ursul în grădina zoologică. Înțelegi?



ALA URSU-ANTOCI, deputat, PSRM: Condamnăm ferm modificările propuse astăzi de Ministerul Educaţiei, care conduc la subminarea şi distrugerea sistemului educaţional din R. Moldova. Educaţia nu poate şi nu trebuie să fie mie monedă de schimb Parlamentul a unor interese politice sau personale. Vă mulţumesc.


VALENTINA MEŞINĂ, deputat, Democraţia Acasă: Să nu venim doar să închidem o şcoală şi să venim cu fast, cu un autobuz cu panglică roşie. Şi să defilăm că uite noi v-am adus prosperitate. Vă mulţumim.


De cealaltă parte, deputații PAS au acuzat opoziția că scoate din context declarațiile și induce în eroare opinia publică.


LUDMILA ADAMCIUC, deputat, PAS: Este absolut fantastic ce discrepanţă mare este între discursul, prezentarea domnului ministru, întrebările adresate. A fost claritate şi un moment în care am crezut că suntem toţi pe o pagină, acum auzim discursuri pregătite din timp, foarte aberante. Şi pentru oamenii care ne urmăresc de acasă şi nu văd continuarea prezentării şi doar aceste bucăţi tăiate, i-ar duce mult în eroare.


VICTORIA BELOUS, deputat, PAS: Cei care astăzi se laudă că n-au închis o şcoală, care tot trâmbiţează că şcolile nu pot să se închidă. Atunci când un copil are un profesor pentru trei-patru obiecte, în 2026 noi venim şi spunem: noi pentru tine, pentru viitorul tău, vrem acelaşi lucru. E cinic faţă de copii. Da, e cinic faţă de copii.



Reforma educatiei stabileste criterii minime privind numărul de elevi pentru funcționarea scolilor, reintroducerea notelor în clasa a IV-a la disciplinele de examen din 2026, dar și măsuri de sprijin pentru copiii cu dizabilități severe și pentru cei reveniți din Diaspora. Proiectul urmează să fie examinat și votat în lectura a doua.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter