Unul dintre cele mai populare jocuri politice de ghicit din Bruxelles și nu numai se va încheia în curând, cu premierul olandez demisionar Mark Rutte care conduce o cursă ce se desfășoară în spatele ușilor închise, cu reguli nescrise, relatează Deutsche Welle într-un material dedicat competiției pentru succesiunea lui Jens Stoltenberg la poziția de secretar general al NATO, citat de CaleaEuropeană.ro.

În sfârșit, este clar că NATO va avea un nou secretar general. Jens Stoltenberg se va retrage în curând după aproape un deceniu de activitate în care i s-a cerut să rămână în funcție de patru ori – o dată chiar și după ce acceptase un nou post de șef al băncii centrale norvegiene, relatează DW în materialul semnat de jurnalista Teri Schultz, corespondentă la NATO.

În acești ani, având în vedere relația ruptă cu Rusia și adevăratele tensiuni transatlantice cu fostul președinte american Donald Trump, nu a fost surprinzător că nimeni nu a vrut să riște să îl înlocuiască pe stoicul Stoltenberg, care și-a câștigat porecla de “șoptitorul lui Trump” pentru capacitatea sa de a-l liniști pe acerbul lider american.

Dar acum se așteaptă ca ștafeta să fie predată la summitul de aniversare a 75 de ani al alianței, care va avea loc în iulie la Washington, mandatul lui Stoltenberg urmând să se încheie oficial la 1 octombrie 2024.

Fără distracții, fără complicații, vă rugăm

Fostul purtător de cuvânt al lui Stoltenberg a sugerat că noul șef al ierarhiei civile a Alianței ar trebui să fie ales mai devreme, pentru a evita distragerea atenției și complicațiile.

Oana Lungescu, ea însăși cel mai longeviv purtător de cuvânt al NATO, a subliniat că “este foarte important ca o alegere să fie făcută suficient de devreme și să fie decuplată atât de alegerile din Uniunea Europeană, din iunie 2024, cât și de campania pentru alegerile din Statele Unite”.

Lungescu, în prezent distins membru al think tank-ului Royal United Services Institute din Marea Britanie, a avertizat că “cel mai rău lucru care s-ar putea întâmpla ar fi ca secretarul general al NATO să fie un fel de “rămășiță” a negocierilor nocturne asupra mesei UE sau să fie prins în mijlocul unor alegeri foarte încurcate în Statele Unite”.

Însăși imaginea aleasă de Lungescu pentru acest comentariu este sugestivă, cu Stoltenberg flancat de prim-miniștrii în funcție ai Olandei și Danemarcei, Mark Rutte și Mette Frederiksen, ambii văzuți bine și respectați în cadrul Alianței, mai ales că sunt liderii țărilor care conduc coaliția F-16 pentru Ucraina și au decis donarea de astfel de avioane de luptă.

“Facem angajări! Nu aplicați aici”

Dar cu siguranță nu fac lucrurile mai ușoare. Este unul dintre cele mai importante posturi vacante din lume, dar nu există o descriere oficială a postului, nici o listă de verificare a competențelor necesare și nici o modalitate de a “aplica”. Cei care râvnesc la acest post nu vor fi invitați la interviu și nu ar trebui să pară prea dornici să fie aleși.

În timp ce Washingtonul este văzut în general ca fiind “kingmaker” (mai multe despre orice posibilitate de “queenmaker” mai jos), oricare dintre cele 31 de guverne ale NATO poate juca rolul de “spoiler”.

“Este vorba, de fapt, de o mulțime de diplomație de culise peste Atlantic”, a declarat Ian Lesser, vicepreședintele cu sediul la Bruxelles al think tank-ului German Marshall Fund of the United States. “Totul, de la agrafe de hârtie la strategia nucleară, se face prin consens, așa că acest lucru face parte din acest proces”, a adăugat el.

În această ordine de idei, noul secretar general al NATO trebuie să se opună Rusiei – dar nu atât de vehement încât să stârnească temeri de escaladare – și să fie pregătit să apere însăși existența Alianței fără a-și provoca și mai mult detractorii. 

De-a lungul numeroșilor ani în care s-a meditat asupra unui nou șef, au fost menționate și calități “de dorit”, cum ar fi să provină dintr-o țară cu cheltuieli de apărare robuste, să fie dintr-un aliat din sud sau din est, pentru o schimbare după aproape 15 ani de conducere nordică, și ce-ar fi ca, în sfârșit, să pună o femeie la conducere?

Ușa rotativă a candidaților

Multe nume au apărut… și au dispărut. Potențiali candidați anteriori, cum ar fi premierul danez Mette Frederiksen și fostul secretar britanic al apărării Ben Wallace, ar fi vorbit chiar personal cu președintele american Joe Biden despre șansele lor, dar amândoi s-au retras ulterior din discuție fără explicații.

În prezent, prim-ministrul estonian Kaja Kallas, ministrul leton de externe Krisjanis Karins și premierul olandez demisionar Mark Rutte își doresc în mod deschis postul.

Rutte a apărut treptat ca favorit. Al doilea cel mai longeviv prim-ministru dintre aliații NATO, după ungurul Viktor Orban, Rutte este considerat o alegere mai “sigură” decât un politician baltic, în condițiile în care războiul Moscovei împotriva Ucrainei domină agenda Alianței.

“Un astfel de rol ar fi interesant, deoarece ar oferi șansa de a contribui timp de câțiva ani pe scena internațională într-o perioadă de schimbări globale dramatice”, a declarat Mark Rutte în toamna anului trecut.

Kallas, care vorbește deschis, este atât populară, cât și polarizantă, iar Karins, deși a fost și el fost prim-ministru, nu prea are succes.

Cu toate acestea, și în mod semnificativ, Rutte este singurul candidat care a fost discutat de ambasadorii NATO, a dezvăluit Lungescu, într-un proces informal paralel cu consultările liderilor, numit “cafeaua decanului”.

Acest proces are loc atunci când cel mai vechi reprezentant național, în prezent ambasadorul croat Mario Nobilo, își convoacă cei 30 de omologi pentru a discuta chestiuni importante.

De la crearea sa în 1949, NATO a fost întotdeauna condusă de un bărbat, iar Rutte, dacă va obține postul, va fi al patrulea olandez în această funcție, devansând toate celelalte naționalități.

Stoltenberg este în funcție din 2014 și urmează să se retragă în octombrie 2024, devenind deja al doilea cel mai longeviv secretar general al Alianței, după olandezul Joseph Luns, care a stat în funcție peste 13 ani.

Mandatul său a fost prelungit în iulie 2023 pentru a patra oară, deoarece cele 31 de țări membre ale alianței au ales să rămână cu un lider experimentat, în loc să încerce să ajungă la un acord asupra unui succesor, în contextul în care războiul Rusiei din Ucraina face ravagii la ușa NATO.

Prin tradiție, toți secretari generali ai NATO sunt europeni și au venit în această funcție după ce au fost prim-miniștri, miniștri de externe sau miniștri ai apărării în țările aliate din care proveneau. Ultimii doi secretari generali, Rasmussen și Stoltenberg, au fost prim-miniștri în țările lor, Danemarca și Norvegia. Predecesorul celor doi nordici, olandezul “Jaap” de Hoop Scheffer, a fost ministru de externe al țării sale, iar ultimul secretar general al NATO care anterior a ocupat funcția de ministru al apărării a fost britanicul George Robertson, în perioada 1999-2004.