Președinția va găzdui o expoziție de fotografii care reconstituie evenimentele din 7 aprilie. Toți doritorii sunt invitați să vină duminică, 7 aprilie, între orele 10:00 - 14:00 să participe la o lecție deschisă de istorie prezentată în holul Președinției de Igor Cașu, istoric și director al Agenției Naționale a Arhivelor. Iar în săptămâna 8 - 14 aprilie, ușile Președinției vor fi deschise între orele 17:00 și 19:00, de luni până vineri, iar sâmbătă și duminica – între 12:00 și 14:00.
„7 aprilie 2009 va rămâne mereu ca o rană neînchisă a consecințelor unui regim autoritar, care își pune în închisoare tinerii ce gândesc liber, care vrea să guverneze prin frică și care se teme de propriii cetățeni. Dar 7 aprilie va rămâne în istoria noastră și ca un simbol al rezistenței, al curajului și al puterii unui popor care vrea să fie liber. Democrația înseamnă, de fapt, să credem în puterea noastră de a ne crea soarta. Iar atunci când ne este călcat în picioare acest drept, să ne ridicăm împotriva răului”, a declarat Președinta Maia Sandu.”
Maia Sandu a subliniat că porțile Președinției sunt deschise astăzi ca simbol al libertății.
„Azi porțile Președinției sunt deschise, drept simbol al valorii de bază pentru care au luptat tinerii în aprilie 2009 - libertatea. Libertatea fiecărui individ și libertatea noastră ca popor”, a punctat Președinta.