Autoritățile Republicii Moldova anunță că în imediata apropiere a liniei electrice Isaccea-Vulcănești, afectată în urma bombardamentelor rusești, au fost găsite drone prăbușite. Linia a fost deconectată luni noapte, în urma bombardamentelor rusești asupra infrastructurii energetice din regiunea Odesa. Linia Isaccea-Vulcănești reprezintă principala componentă prin care se importă energie electrică în Republica Moldova.
Potrivit Centrului Național de Managment a Crizelor, lucrările de deminare sunt obligatorii înainte ca intervențiile să poată fi efectuate în siguranță. „Echipele din teren depun toate eforturile pentru remedierea avariei și restabilirea funcționării normale a infrastructurii energetice, prioritizând siguranța cetățenilor și a personalului implicat în intervenții”, au precizat reprezentanții instituțiilor responsabile.
În paralel, echipele operatorilor sistemelor de transport din Republica Moldova, România și Ucraina efectuează verificări tehnice în regim coordonat. Durata exactă a lucrărilor va putea fi estimată doar după finalizarea operațiunilor de deminare din teren, a detaliat sursa citată. Moldelectrica, în colaborare cu operatorii din România și Ucraina, a activat rute alternative de alimentare cu energie electrică, inclusiv prin liniile de interconexiune de 110 kilovolți pentru a asigura continuitatea serviciilor.
● Citește și: Criză energetică în R. Moldova: Guvernul cere stare de urgență pentru 60 de zile
Linia de înaltă tensiune Isaccea - Vulcănești furnizează circa 50% din electricitatea necesară Republicii Moldova. Pe moment, Republica Moldova este alimentată cu electricitate prin cele patru linii de 110 kilovolți, care traversează Prutul: liniile Huși-Cioara, Stânca-Costești, Țuțora-Ungheni și Fălciu-Gotești. Cele patru linii permit alimentarea cu energie electrică de peste Prut a 36 la sută a consumatorilor din Republica Moldova.