Politic

Maia Sandu și vicepremierul Nicu Popescu participă la segmentul înalt al celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a ONU

post-img
ONU

Vicepremierul Nicu Popescu participă în perioada 18 – 22 septembrie, în cadrul delegației conduse de președintele Maia Sandu, la lucrările segmentului la nivel înalt al celei de-a 78-a sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU), precum și la o serie de alte evenimente conexe.

În cadrul reuniunii, care promovează o diplomație multilaterală eficientă, delegația națională va discuta despre impactul războiului Rusiei împotriva Ucrainei asupra regiunii, contribuția Republicii Moldova la stabilitatea regională și agenda de reforme în drumul nostru ireversibil spre Uniunea Europeană, se arată într-un comunicat al MAEIE.

Agenda vicepremierului Nicu Popescu include participarea la o serie de reuniuni multilaterale organizate în acest context.

Totodată, șeful diplomației de la Chișinău va avea și un șir de întrevederi bilaterale cu miniștri de externe și înalți oficiali din America de Nord, Europa, Orientul Mijlociu și Asia. 

Prezența la New York a ministrului Nicu Popescu va oferi oportunitatea dialogului cu reprezentanții organizațiilor evreiești pentru a reafirma, și cu acest prilej, angajamentul privind combaterea antisemitismului precum și promovarea cunoașterii și consolidarea educației în domeniul Holocaustului.

Segmentul înalt al Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite este cea mai importantă reuniune a ONU în cadrul căreia liderii mondiali discută provocările și trasează prioritățile pe agenda organizației. În fiecare an, șefi de state, șefi de guverne sau delegații ministeriale reprezintă statele membre.

Klaus Iohannis participă la Adunarea Generală a ONU şi va vorbi, la Universitatea Columbia, de perspectiva asupra războiului din Ucraina

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter