Extern

Explozii în centrul Kievului, cu câteva ore înaintea noilor discuții americano-ucrainene

post-img
Mai multe explozii au fost auzite joi dimineaţă în centrul Kievului de către o corespondentă a agenţiei France Presse

Mai multe explozii au fost auzite joi dimineaţă în centrul Kievului de către o corespondentă a agenţiei France Presse, după un avertisment al autorităţilor cu privire la un atac rus, cu doar câteva ore înainte de noi discuţii americano-ucrainene pentru a încerca să pună capăt războiului, scrie TVR Info.ro.

“Inamicul atacă oraşul cu drone de atac şi rachete balistice. Apărarea aeriană este în acţiune. Rămâneţi în adăposturi până când alerta se va termina!”, a scris şeful administraţiei militare locale, Timur Tkacenko, pe Telegram..

În afară de capitala Ucrainei, alte oraşe mari au fost, de asemenea, vizate peste noapte.

Harkov (nord-est), al doilea oraş ca populaţie al ţării înainte de invazia rusă lansată în februarie 2022, a fost vizat de drone şi rachete, a raportat primarul său, Igor Terehov, care a menţionat şi explozii.

În centrul Ucrainei, la Krîvîi Rih, un bărbat de 89 de ani a fost rănit într-un atac rus care a avariat o clădire, potrivit şefului administraţiei regionale Dnipropetrovsk, Oleksandr Ganja.

La Zaporojie (sud-est), s-au auzit “mai multe explozii” legate de un atac rus, potrivit şefului administraţiei regionale, Ivan Fedorov.

Emisarii ucraineni şi americani urmează să se întâlnească joi la Geneva, în Elveţia, pentru a lucra la noi discuţii trilaterale cu Rusia, menite să pună capăt conflictului care a intrat marţi în al cincilea an.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter