Justiție

Ședința de judecată a lui Țuțu a fost amânată pentru ca avocații să studieze dosarul

post-img
Constantin Țuțu

O nouă ședință de judecată în dosarul de îmbogățire ilicită și trafic de influență al fostului deputat democrat Constantin Țuțu a avut loc luni. Acesta a fost adus silit în instanță. La ședința precedentă, nici Țuțu, nici avocatul său nu s-au prezentat, motiv pentru care instanța a aplicat avocatului o amendă de 2.000 de lei și a dispus aducerea silită a fostului deputat.

La cererea avocaților, care au solicitat timp pentru a studia dosarul, ședința a fost amânată pentru 24 octombrie.

Constantin Țuțu se află în prezent în arest preventiv pentru 30 de zile, măsură aplicată pe 4 octombrie în dosarul privind trecerea ilegală a frontierei de stat și corupere activă.

Apărarea susține că fostul deputat a revenit legal în Republica Moldova după ce măsura preventivă aplicată în Grecia a fost anulată în luna septembrie 2025.

Fostul deputat a fost reținut pe 2 octombrie în punctul de trecere Vulcănești, fiind acuzat că ar fi încercat să mituiască polițiștii de frontieră pentru a intra în țară fără verificări suplimentare.

În Republica Moldova, Constantin Țuțu mai este cercetat penal pentru trafic de influență, escrocherie, fals în declarații și îmbogățire ilicită. Până acum, acesta a pledat nevinovat.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter