Social

Republica Moldova are nevoie de mai mulţi activişti care să lupte pentru drepturile omului, egalitate sau probleme de mediu

Republica Moldova are nevoie de mai mulţi activişti care să lupte pentru drepturile omului, egalitate sau probleme de mediu

Republica Moldova are nevoie de mai mulţi activişti care să lupte pentru drepturile omului, egalitate sau probleme de mediu. Este ideea care a reunit la Chişinău peste 100 de tineri din toata ţara, dornici să se implice pentru o lume mai bună. Timp de două zile, în cadrul unei conferinţe organizate în premieră, ei au căutat soluţii la cele mai dureroase probleme ale societăţii.

Pentru a ajunge să trăim într-o societate fără stereotipuri, în care drepturile omului sunt respectate indiferent de religie, etnie sau orientare sexuală, avem nevoie de mai multe voci în apărarea acestor valori. Iar tinerii sunt cei care pot face schimbarea, a fost mesajul Conferinţei Naționale Feministe de Tineret.

„Activismul în Republica Moldova deja a parcurs un drum, însă scopul nostru este să preluăm tot materialul şi tot efortul care a fost investit, să-l înmulţim şi să-l transmitem următoarelor generaţii.”

ELENA TACU coordonator de program, Asociaţia Obştească ,,EcoVisio": „Noi nu avem nevoie ca fiecare persoană din ţară să fie activistă şi activist eco, dar avem nevoie de o masă critică. Oamenii, la noi în ţară, încă nu fac legătura dintre aceste evenimente destul de dure şi dăunătoare, care fac pagube financiare şi umane, şi schimbările climatice. Nu este onest să cerem asta de la persoana de rând care are greutăţi destul de mari la noi în ţară. Majoritatea oamenilor se luptă în fiecare zi şi cred că în primul rând asta este una dintre cauzele de bază din cauza căreia… poate este informaţie, dar ea nu este primită ca o prioritate.”

Activismul este necesar mai ales într-o societate în care se manifestă discriminarea. Iar în Republica Moldova, această problemă iese în evidenţă destul de des.

ELENA SÎRBU preşedinte, Platforma Femeilor Rome ,,Romni": „Şi noi, femeile rome, ne dorim o egalitate de şanse, pentru a avea acces eficient şi mai uşor dacă vorbim despre diferite domenii de incluziune.”

ELVIRA DRANGOI activist: „Femeile din comunitatea LGBTQ+ din Republica Moldova, în primul rând, se confruntă cu discriminare, discriminare la lucru... Şi cel mai mult, adolescentele întâmpină bulling în şcoală, care vine din partea colegilor, dar din păcate şi din partea unor profesori.”

MILENA RUSU organizator, preşedinte ,,Feminismd": „În principal este despre ce reprezintă o carieră de activistă, ce provocări sunt, cum putem să ajungem la această carieră. Discutăm şi alte subiecte importante, cum ar fi incluziunea şi cum ne asigurăm că suntem nu doar activiste şi activişti feminişti şi feministe, dar şi activiste intersecţionale.”

Conferinţa, aflată la prima ediţie, a fost organizată de asociaţia de tineret ,,Feminismd", cu sprijinul UN Women Moldova, și finanțată de Guvernul Statelor Unite.

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter