Înaltul Reprezentant al Uniunii Europene (UE) pentru Afaceri Externe, Kaja Kallas, a avertizat vineri că a permite Rusiei să păstreze teritorii ucrainene ca parte a unui acord de pace ar fi o „capcană” în care preşedintele rus Vladimir Putin „vrea să cădem”.
În declaraţii acordate BBC, Kallas s-a pronunţat împotriva presiunilor asupra Ucrainei de a ceda teritorii Rusiei, relatează Agerpres cu referire la EFE.
Regiunea Donbas din estul Ucrainei este de mult timp disputată de Rusia, iar agresiunea militară a forţat 1,5 milioane de ucraineni să fugă în ultimul deceniu, aminteşte BBC.
Ucraina a refuzat să cedeze Rusiei regiunea Donbas, deşi preşedintele american Donald Trump a insistat asupra necesităţii unui „schimb de teritorii”.
Kallas s-a referit totodată şi la garanţiile de securitate pentru Ucraina, un subiect discutat luni la Washington în timpul reuniunii pe care preşedintele american a avut-o cu mai mulţi lideri europeni, între care preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul britanic Keir Starmer, după întâlnirea de acum o săptămână din Alaska dintre Trump şi Putin.
„Cea mai puternică garanţie de securitate este o armată ucraineană puternică„, a declarat Kallas, subliniind importanţa stabilirii unor garanţii care să nu fie doar teoretice.
Şefa diplomaţiei europene a adăugat că depinde de statele membre ale aşa-numitei „coaliţii a voinţei” să stabilească fiecare ce contribuţie va avea şi a declarat că încă nu este clar în ce calitate vor opera aceste forţe.
Referitor la summitul din Alaska, Kallas a declarat că Putin a obţinut „tot ce şi-a dorit”, „a fost primit foarte bine şi a dorit să nu i se impună sancţiuni, lucru pe care l-a şi realizat”.
„Putin râde; nu opreşte crimele, ci mai degrabă le intensifică”, a declarat Kallas. „Uităm că Rusia nu a făcut nicio concesie”, a subliniat ea.