Social

„A ajuns acasă”: Sociologul Dimitrie Gusti, comemorat la Cornova prin inaugurarea unui bust

Evenimentul a marcat împlinirea a 95 de ani de la celebra expediţie din această localitate în care Dimitrie Gusti a analizat viaţa socială, economică şi culturală a comunităţii

Bustul marelui sociolog român, Dimitrie Gusti, a fost inaugurat astăzi în localitatea Cornova din raionul Ungheni. Evenimentul a marcat împlinirea a 95 de ani de la celebra expediţie din această localitate în care Dimitrie Gusti a analizat viaţa socială, economică şi culturală a comunităţii.

Dimitrie Gusti s-a născut la Iași în 1880 și este considerat creatorul sociologiei românești. El este și cel care a creat Muzeului Satului din București. La Cornova, zeci de localnici, dar şi invitaţi din România au luat parte la evenimentul dedicat comemorării lui Dimitrie Gusti.


IPS PETRU, Mitropolitul Basarabiei și Exarh al Plaiurilor: Am săvârşit această liturghie. A fost frumos, a fost linişte, pace, bucurie. Lumea a fost mulţumită. Acest bust trebuia sfinţit, binecuvântat pentru că este un erou al nostru.


În 1931, Dimitrie Gusti împreună cu 55 de tineri cercetători, sociologi, etnografi, medici, a realizat primele cercetări monografice ale satelor din Basarabia.


VASILE ŞOIMARU, fost membru al Parlamentului Republicii Moldova: L-au îndrumat pe Gusti să vină în Basarabia. Erau 13 ani de la Unire. Mergi la Cornova. O să găseşti un sat de mazili, unde o să vă îmbogăţiţi şi o să ne îmbogăţim toţi, întreg neamul şi cultura noastră. Astăzi în sfârşit a ajuns acasă, Gusti. Am făcut tot posibilul să fie inaugurat acest bust. În aceste clipe, în aceste zile, se împlinesc 95 de ani de când a fost acea minunată echipă. A fost cea de-a şaptea monografie a lui Gusti în satele româneşti, de la Nistru până la Tisa.


ŞTEFAN ROŞCA, primar, Cornova: Pentru noi are o importanţă valorică mare pentru că în 1931 s-a studiat satul nostru din punct de vedere sociologic, cu echipa lui Gusti. Tot atunci echipa a construit şi un cămin cultural, unde stăm noi acum.


Banii pentru realizarea monumentului au fost din contribuţia localnicilor.


ION ZDERCIUC, sculptor: Am lucrat mai mult timp la acest bust. A fost realizat cu trei ani în urmă. A trecut prin consiliul Ministerului Culturii, a fost avizat, dar a fost instalat abia astăzi, după o perioadă lungă şi cu un efort destul de mare.


Dimitrie Gusti a pus in 1910 bazele învățământului sociologic modern la Universitatea din Iași. A înființat Asociația pentru Știință și Reformă Socială, în 1919 și Institutul Social Român, în 1921.

author-img_1

Sorina Golovatiuc

Reporter