Cultură

Alexandra Căpitănescu, după scandalul de la TRM: „Nu e normal ca un popor să fie tras la răspundere”

Alexandra Căpitănescu

Reprezentanta României la Eurovision, Alexandra Căpitănescu, a transmis un mesaj de mulțumire fanilor din Republica Moldova, în contextul controverselor legate de punctajul acordat de juriu. Artista a subliniat că publicul a susținut România și a îndemnat la unitate, precizând că artiștii și prezentatorii nu poartă nicio vină.

„Mulțumim tuturor fanilor din Republica Moldova pentru susținere și pentru ca ne-ați votat. Nu suntem supărați pe juriul din Moldova, care a punctat așa cum a ştiut mai bine, și nu este normal ca un întreg popor să fie tras la răspundere pentru decizia celor 7 persoane. Nici artiştii, nici prezentatorii nu au vina, ba din contră, și-au arătat susținerea față de noi, iar Moldova a votat pentru România. Abia aşteptăm să cântăm la Chişinău și să colaborăm cu cât mai mulți artiști moldoveni pe care noi îi admirăm de când eram mici”, a scris reprezentanta din România la Eurovision din acest an.

sursa: Alexandra Capitanescu/Instagram



Totodată, artista a venit cu un mesaj de felicitare pentru Satoshi și echipa Republicii Moldova la Eurovision.

„Felicitări, Satoshi și întregii echipe care au deschis Eurovisionul așa cum nu se putea mai bine * O să ne fie dor de voi, dar noroc că suntem vecini și ne putem vizita des”, a scris Alexandra Căpitănescu.

Un val de critici a cuprins societatea civilă de pe ambele maluri ale Prutului după ce juriul din Republica Moldova a oferit doar 3 puncte reprezentantei din România. Publicul de pe malul stâng al Prutului a oferit în schimb punctaj maxim Alexandrei Căpitănescu. Artişti, experţi şi chiar politicieni au declarat că jurizarea a fost „ruşinoasă”, iar unii au cerut chiar demisia conducerii Teleradio Moldova.

Directorul televiziunii publice din Republica Moldova, Vlad Ţurcanu, și-a anunțat luni, 18 mai, demisia din funcția de director general al companiei „Teleradio-Moldova". El a declarat pentru TVR MOLDOVA că aceste note nu prezintă poziţia instituţiei, iar membrii juriului au fost aleşi după un regulament.

Juriul din Republica Moldova, desemnat de un grup de persoane alese, la rândul lor, de Compania „Teleradio-Moldova", a oferit punctajul maxim 12 puncte reprezentantului Poloniei, care s-a clasat pe locul 12 în clasamentul final. Același juriu moldovenesc a acordat României trei puncte. Un punct a fost oferit Italiei, iar țara vecină, Ucraina, nu a primit niciun punct din partea juriului.

În același timp, România a oferit Republicii Moldova 10 puncte, iar Ucraina - 8.

Teleradio Moldova a publicat azi o listă a voturilor. Din tabel, deşi nu este indicat numele juraţilor, vedem că niciun membru nu a oferit punctajul maxim României. În acest val de revoltă publică, a fost criticată şi conducerea TRM.

Piesa „Viva, Moldova!", interpretată de Satoshi în finala Eurovision 2026, a adus Republicii Moldova locul 8, cu un total de 226 de puncte. Acesta este al patrulea cel mai bun rezultat din istoria de 20 de ani a participării Republicii Moldova la Eurovision.

Citește și: Reprezentanta României, Alexandra Căpitănescu, urcă în această seară pe scena Eurovision

Un rezultat excelent a obţinut România, care a încheiat competiţia pe locul 3. Show-ul Alexandrei Căpitănescu a fost printre cele mai apreciate din finală. Ediţia din acest an a fost câştigată de Bulgaria, iar pe locul secund s-a clasat Israel.

Dintre cele 25 de țări participante, reprezentanta Bulgariei, Dara, a câștigat Eurovision 2026, cu piesa „Bangaranga". E prima victorie a Bulgariei la aceasta competitie iar Sofia va fi la anul gazda noii ediții Eurovision.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter