Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, în legislativ ar accede trei formațiuni politice. Este vorba despre Partidul Acțiune și Solidaritate, pentru care ar vota 28,7% alegători, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor – 19,6% și Partidul politic Șor – 6,4%.
Totodată, numărul indecișilor depășește 20%, iar al celor care nu ar participa la alegeri depășește 16%. Din numărul decișilor, 46,5% ar vota cu PAS. 31,7% ar vota cu BCS, iar 10,4% – PPȘor. Datele se conțin într-un sondaj de opinie privind percepția dezinformării și preferințele politice, realizat de „CBS-Research”, la comanda Comunității WatchDog.MD.
Sondajul arată o scădere puternică pentru Partidul Șor, care ar putea fi explicată prin faptul că au fost reluate acțiunile de protest și, mai exact, prin acele cazuri de mituire a participanților, dar și a informațiilor cu privire la eventuale destabilizări. Creșterea relativ mare în sondaj al partidului de guvernare ar putea fi legată, potrivit lui Valeriu Pașa, de trecerea perioadei rece a anului, dar și de schimbarea Guvernului.
În cazul unor alegeri prezidențiale, în primul tur, 31,8% din cetățeni ar vota pentru actuala președintă Maia Sandu. Fostul șef de stat, Igor Dodon, ar acumula 17,8% din sufragii, iar primarul capitalei, Ion Ceban, – 4,7. Aceștia sunt urmași de Vladimir Voronin (3,5%), Ion Chicu (3,3%), Irina Vlah (2,1%), Ilan Șor (2%) etc. Numărul indecișilor depășește 17%, iar peste 9% nu ar participa la scrutin. Din cei deciși, 44,7% ar vota cu Maia Sandu, iar 25,1% cu Igor Dodon.
Respondenții au fost întrebați cine cred că poartă cea mai mare vină pentru provocarea războiului în Ucraina. 21% au răspuns că Putin personal, peste 19% consideră că Federația Rusă, iar alți peste 19% din respondenți cred că SUA. Aproape 12% din intervievați cred că de vină este conducerea Ucrainei, circa 10% au spus NATO, 4,5% – ambele țări, iar 1,6% cred că este UE. 0,3% au spus că altcineva, iar puțin peste 12% nu știu sau nu au răspuns.
Sondajul a fost efectuat la telefon în perioada 24 februarie -3 martie, pe un eșantion de 1 000 de persoane.