Social

„Dăruieşte cu Căldură”: Gest umanitar în preajma sărbătorilor pentru zeci de familii din Soroca

video

Gest umanitar în preajma sărbătorilor de Paşti. Peste 400 de familii cu venituri modeste din Soroca au primit haine şi încălţăminte, în cadrul campaniei de binefacere "Dăruieşte cu Căldură". Acţiunea umanitară a devenit o tradiţie și la ea contribuie copiii din peste 20 de şcoli, împreună cu familiile lor.

Zeci de copii şi părinţii lor au venit în faţa Casei de Cultură din municipiul Soroca, unde a fost organizat târgul de caritate. „Am venit din Racovăţ, ne-au invitat de la şcoală. Mamă cu cinci copii... să ne alegem câteva hăinuţe. Am venit cu mama şi am găsit multe hăinuţe. Voi avea ce să îmbrac de Paşti. Am venit împreună cu copiii să îi îmbrac pentru Paşti, pentru şcoală. Să le dea Dumnezeu sănătate celor care au adus haine şi care au grijă de copiii noştri. Am venit şi eu, poate să găsesc ceva pentru copiii mei. E foarte binevenit acest act de binefacere”


Campania UMANITARA a fost organizată de Direcţia de Învăţământ din Soroca împreună cu membrii Consiliului Raional al Părinţilor.


ELENA PRODAN şef interimar, Direcţia Învățământ Soroca: „Părinţii din instituţiile de învăţământ organizează colectarea de hăinuţe, încălţăminte, dar şi produse alimentare, care sunt aduse aici în cadrul acestei acţiuni. Părinţii mai nevoiaşi cu copiii acestora vin ca să-şi aleagă tot de ce au nevoie. Considerăm că este un scop nobil să ajutăm pe cei mai nevoiaşi”.


LILIANA GÎSCA președinte, Consiliul Raional al Părinţilor: „Ne bucură faptul că, an de an, tot mai mulţi părinţi se implică. Dacă de la început a fost poate mai dificil, acum toţi părinţii se mobilizează. Ne bucură faptul că avem implicate peste 20 de şcoli din raionul Soroca. În jur de cinci şcoli organizează şi la nivel local”.


Târgul de caritate a ajuns la cea de-a cincea ediţie, iar organizatorii îşi doresc să continue tradiţia şi în următorii ani.


REDACTOR: DANIELA DANILOVA Reporter: Lina Oprea

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter