Autorităţile de la Chişinău vor să creeze, pe cele două maluri ale Nistrulului, oficii permanente pentru drepturile omului. Iniţiativa e promovată de Biroul pentru Politici de Reintegrare încă din 2020. Tiraspolul se opune, însă, ideii. Subiectul a fost abordat la şedinţa experților sectoriali în domeniul drepturilor omului, desfăşurată aseară la Tighina, la sediul Misiunii OSCE.
La şedinţa de ieri s-au discutat despre cazurile de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană şi s-a propus un mecanism de intervenţie individuală în astfel de situaţii. Mai exact, se propune implicarea societateţii civile de pe ambele maluri ale Nistrului, apărătorilor drepturilor omului, juriștilor, exponenților mediului academic, dar și a organizațiilor internaționale interesate. Astfel, Chişinăul a propopus, repetat, crearea, cu sprijinul partenerilor externi, a unor oficii permanente pe ambele maluri ale Nistrului, unde cetăţenii s-ar putea adresa ori de câte ori vor avea nevoie pentru se informa cu privire la drepturile lor sau să beneficieze de servicii juridice. Biroul pentru politici de reintegrare a anunțat, că autorităţile constituţionale de la Chişinău promovează, acestă idee, încă din anul 2020, dar nu există o deschidere din partea Tiraspolului. În cadrul şedinţei, s-a mai discutat şi despre situaţia din penitenciarele 8 şi 12 din oraşul Tighina care se află în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. În prezent, există dificultăţi ce ţin de libera circulaţie a angajaţilor acestor instituţii pe teritoriul regiunii transnistrene, furnizării de produse alimentare, medicamente, carburanți și altor bunuri de strictă necesitate. S-a discutat şi despre cazurile de îngrădire a libertății de circulație spre regiunea transnistreană, în special, pentru jurnaliști și a promotorilor drepturilor omului. Asta în condiţiile în care, în ultimii ani, au fost înregistrate mai multe astfel de încălări din partea Tiraspolului. E de menţionat că ultima ședință comună a grupurilor de lucru pentru drepturile omului a avut loc acum aproape doi ani.