În decurs de o săptămână, Ministerul Justiției va prezenta detalii despre noua arhitectură a structurilor anticorupție, propusă la ședința de luni a Consiliului Suprem de Securitate. Precizările au fost făcute de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la emisiunea "Punctul pe Azi" de la TVR MOLDOVA. Şefa statului s-a arătat din nou nemulţumită de activitatea Procuraturii Anticorupție, dar a evitat să spună dacă instituţia va fi lichiditată, aşa cum s-a scris în presă. Ministra Justiţiei susţine că deocamdată nu se discută despre sistarea activităţii PA şi PCCOCS.
La ședința de luni, membrii Consiliului Suprem de Securitate au solicitat măsuri suplimentare pentru consolidarea luptei împotriva corupției politice și fortificarea securității naționale. Este vorba despre sancțiuni mai dure pentru cei implicați în corupția politică și electorală, precum şi consolidarea arhitecturii instituţiilor responsabile de combaterea corupției. Întrebată dacă din noua arhitectură instituțională ar putea să nu se regăsească Procuratura Anticorupţie şi PCCOCS, aşa cum s-a vehiculat în presă, Maia Sandu a evitat să răspundă.
MAIA SANDU, preşedintele Republicii Moldova: „Atunci când vorbim despre ineficiența combaterii corupției politice, evident că vorbim și despre Procuratura Anticorupție care are competențe importante pe această dimensiune. Am discutat despre necesitatea consolidării acestei capacități. În următoarele zile, Ministerul Justiției va discuta mai detaliat și mai concret cu celelalte instituții și va veni cu o propunere cum anume trebuie să arate noua arhitectură instituțională și cred că într-o săptămână maxim vom avea detaliile pe care ei le propun.”
Maia Sandu a mai menţionat că procesul de evaluare a judecătorilor va continua, deși acest lucru este criticat și chiar sabotat. Şi ministrul Justiţiei a declarat că politicile de combatere a corupției şi crimelor organizate trebuie întărite, iar DNA din România reprezintă un model în acest sens. Într-o altă ordine de idei, Veronica Mihailov-Moraru susţine că la etapa actuală nu se discută despre lichidarea Procuraturii Anticorupţie şi PCCOCS.
VERONICA MIHAILOV-MORARU, ministra Justiţiei: „Este vorba despre procuraturile specializate, fiindcă ele au competenţa în combaterea corupţiei şi respectiv, getsionarea cazurilor de crime organizate, cazuri ce ţin de securitatea statului. - S-a discutat şi lichidarea acestora? - Nu se discută la această etapă acets aspect. Spuneam că este necesar să avem discuţii cu Procuratura Generală, Consiliul Superior al Procurorilor de a vedea modalităţile cele mai eficiente de intervenţie.”
DUMITRU OBADĂ. preşedintele CSP: „Precut, atent, cu analiza în esenţă a riscurilor care ar putea implica o eventuală intervenţie în arhitectura procuraturilor sau ar trebui în primul rând să continuăm linia de fortificare a procuraturilor specializate, care deja sunt şi sunt funcţionale. Să nu avem un blocaj eventual.”
Experţii în domeniul Justiţiei susţin că instituţiile responsabile de combaterea corupţiei mari trebuie să-şi eficientizeze activitatea. Însă lichidarea unora dintre ele nu va avea un impact rapid, mai ales, în contextul viitoarelor alegeri parlamentare, când fenomenul corupţiei politice ar putea lua amploare.
ILIE CHIRTOACĂ, preşedinte, CRJM: „Cu siguranţă nu trebuie să lichidăm instituţii pentru că nu ne place cine conduce. Mai degrabă să vedem care sunt performanţele. Noi ne aşteptăm să vedem cel puţin un concept care argumentează, orice proiect de lege este urmat de o notă informativă. La fel, o asemenea decizie trebuie fundamentată pe un document concret. Pentru a avea impact în trei sau şase luni trebuie să lucrăm cu ce avem şi să consolidăm instituţiile acolo unde sunt slabe.”
Am încercat să aflăm punctul de vedere la acest subiect al conducerii PA şi PCCOCS, însă nimeni nu ne-a răspuns la telefon. Reprezentanţii Procuraturii Generale au refuzat să ne ofere un comentariu.