Consumul de alcool şi substanţe interzise în locuri publice, gălăgia, bătăile, conflictele în familie sau huliganismul. Sunt ilegalităţile pe care le comit cel mai des unii locuitori ai Republicii Moldova. Datele poliţiei arată că, numai în primele opt luni ale acestui an, au fost înregistrate aproape 47 de mii de contravenţii privind ordinea şi securitatea publică, cu peste o mie mai multe decât în perioada similară a anului trecut. Mai mult de jumătate dintre acestea sunt comise în Chişinău, noaptea. O echipă TVR MOLDOVA a însoţit un echipaj al Batalionului de patrulare şi reacţionare operativă, care intervine în urma apelurilor primite la 112.
A fost o noapte grea pentru patrula formată din subofiţerii superiori Dumitru Boenciuc şi Ion Chitic, care veghează la linistea şi siguranţa locuitorilor sectorului Râşcani, una dintre zonele cele mai agitate din Chişinău. Ora 22:00. Operatorul 112 anunţă echipajul de poliţie că o mamă este agresată de fiul ei în comuna Stăuceni.
Conflictul ar fi pornit de la un lot de pământ pe care cei doi nu se înţeleg cum să-l împartă. După lungi tratative, agresorul a fost reţinut şi dus la inspectorat pentru cercetări.
Puţin după miezul nopţii, poliţiştii sunt informaţi că, la o pensiune dintr-o suburbie a Chişinăului, 20 de persoane s-au luat la bătaie.
În ajutorul celor doi poliţişti au venit alte trei echipaje. Ajunşi la faţa locului, oamenii legii au reuşit cu greu să-i potolească pe scandalagii, care erau băuţi.
Un alt apel a venit din comuna Grătieşti unde, la 02.00 noaptea, câţiva tineri petreceau zgomotos. Proprietarul casei unde avea loc cheful care a deranjat vecinii s-a ales cu o amendă.
Sancţiunea de 450 de lei nu prea i-a speriat pe petrecăreţi.
Pe parcursul aceleiaşi nopţi poliţiştii au înregistrat şi o infracţiune.
DUMITRU BOENCIUC, poliţist, BPRO: „Aici avem solicitare ca furt de apartament. Deja aşteptăm ca solicitantul să se apropie”.
În 24 de ore, echipajele Batalionului de patrulare şi reacţionare operativă din sectorul Râşcani intervin la zeci de apeluri 112, cele mai multe pe timp de noapte. Nu toate cererile de ajutor sunt, însă, justificate.
ION CHITIC, poliţist, BPRO: „Persoanele care sunt în stare de ebrietate. Majoritatea solicitărilor e cu dumnealor. Manifestă un comportament neadecvat în societate şi faţă de angajaţii poliţiei. Recomand cetăţenilor să respecte legile, deoarece din cauza lor avem foarte multe solicitări, dar şi oamenii din societate au de suferit din cauza la asta”.
De la începutul anului, echipajele de poliţie au intervenit la aproape 100 de mii de solicitări de la serviciul 112, din care jumătate au fost numai în municipiul Chişinău.