Joi dimineață, 82 de cetățeni ai Republicii Moldova au ajuns în siguranță la Chișinău cu o cursă avia din Dubai. Despre acest lucru anunță, într-un comunicat de presă, Ministerul Afacerilor de Externe al Republicii Moldova (MAE).
Serviciul de presă al MAE a precizat pentru TVR MOLDOVA că este vorba de 36 de cetățeni ai R. Moldova deținători ai pașaportului biometric și alți 46 de cetățeni ai R. Moldova, care dețin și cetățenia unui alt stat.
Totodată, MAE precizează că nu sunt înregistrate victime sau persoane rănite în rândul cetățenilor Republicii Moldova în statele din Orientul Mijlociu.
Statul Israel
Situația de securitate rămâne complexă și fără schimbări majore. Cetățenii Republicii Moldova sunt îndemnați să respecte măsurile de securitate stabilite de autoritățile israeliene și să rămână în adăposturile antirachetă până la anunțul oficial privind încetarea alertelor.
Aeroportul rămâne închis pentru zborurile comerciale, urmând să fie utilizat gradual doar pentru curse dedicate revenirii cetățenilor israelieni.
În contextul situației de securitate, prin intermediul ambasadelor Republicii Moldova și României de la Tel Aviv, doi cetățeni ai Republicii Moldova au reușit să părăsească Israelul și au ajuns în siguranță la București.
Totodată, nu au fost înregistrate solicitări de evacuare din partea cetățenilor Republicii Moldova aflați în Statul Israel.
Emiratele Arabe Unite
În contextul situației regionale tensionate, autoritățile Emiratelor Arabe Unite continuă să gestioneze efectele atacurilor cu rachete și drone raportate în ultimele zile. Serviciile publice funcționează în regim normal, iar autoritățile mențin comunicarea constantă cu misiunile diplomatice străine.
Joi dimineață, 82 de cetățeni ai Republicii Moldova au ajuns în siguranță la Chișinău cu o cursă avia. Următoarea cursă este planificată în perioada apropiată în conformitate cu graficul aprobat de autoritățile Emiratelor Arabe Unite.
Ambasada Republicii Moldova la Abu Dhabi continuă să acorde sprijin consular cetățenilor moldoveni afectați de perturbările transportului aerian. Până în prezent, 154 de apeluri au fost preluate la linia de urgență; 114 solicitări au fost procesate prin e-mail; 110 solicitări de evacuare au fost înregistrate.
Autoritățile Emiratelor Arabe Unite oferă sprijin persoanelor afectate de anulările zborurilor, inclusiv prin asigurarea cazării temporare pentru pasagerii blocați.
Statul Qatar
Ambasada Republicii Moldova la Doha a înregistrat 22 de solicitări individuale de evacuare, iar 32 de cetățeni moldoveni au solicitat informații privind situația de securitate și eventualele opțiuni de plecare din țară.
La această etapă: 20 de cazuri sunt în așteptare, 2 cazuri sunt în proces de examinare. Aeroportul Doha rămâne închis și astăzi. Vineri dimineață, urmează să fie luată o decizie privind menținerea spațiului aerian închis sau redeschiderea acestuia.
Totodată, Qatar Airways a anunțat că va efectua unele zboruri din Riad (Arabia Saudită) și Muscat (Oman), începând cu ziua de joi.
Spațiul aerian și maritim rămân în mare parte restricționate, iar autoritățile qatareze nu recomandă evacuarea în acest moment.
Turcia / Liban
Au fost înregistrate două solicitări de repatriere din Liban. Consulul Republicii Moldova clarifică în prezent situația persoanelor respective.
Spațiul aerian al Libanului a fost deschis intermitent în cursul zilei de ieri, ceea ce ar putea permite eventuale opțiuni de tranzit, în funcție de evoluția situației de securitate.
Republica Azerbaidjan (acreditată prin cumul pentru Republica Islamică Iran)
Republica Azerbaidjan rămâne un punct important de tranzit regional pentru evacuarea cetățenilor străini din Iran. Frontiera terestră Azerbaidjan–Iran rămâne închisă pentru traficul obișnuit de pasageri, iar ieșirile în regim de urgență sunt posibile doar prin coordonare instituțională prealabilă.
Cetățenii Republicii Moldova care s-ar putea afla în Iran sunt îndemnați să contacteze Ambasada Republicii Moldova la Baku pentru coordonarea eventualelor opțiuni de tranzit sau evacuare.
Republica Islamică Iran
Situația de securitate în Iran rămâne extrem de volatilă în contextul atacurilor aeriene asupra unor obiective militare și guvernamentale.
Cetățenii Republicii Moldova aflați în Iran sunt îndemnați: să evite deplasările între provincii; să identifice locurile de adăpost cele mai apropiate; să evite apropierea de obiective guvernamentale și militare; să contacteze misiunea diplomatică pentru eventuale opțiuni de evacuare.
Potrivit informațiilor disponibile, nu există în prezent solicitări de evacuare din partea cetățenilor Republicii Moldova aflați în Iran.
Ministerul Afacerilor Externe recomandă cetățenilor Republicii Moldova aflați în regiune: să evite deplasările neesențiale; să respecte strict instrucțiunile autorităților locale; să verifice permanent statutul zborurilor direct cu operatorii aerieni; să păstreze legătura cu misiunile diplomatice ale Republicii Moldova; să se informeze exclusiv din surse oficiale.
Misiuni diplomatice
Ambasada Republicii Moldova în Statul Israel: Tel.: +972 52 278 7326, Tel.: +972 52 778 9772, E-mail: tel-aviv@mfa.gov.md.
Ambasada Republicii Moldova în Emiratele Arabe Unite: (acreditată prin cumul pentru Regatul Arabiei Saudite și Regatul Bahrain): Tel.: +971 50 916 0778, E-mail: abudhabi@mfa.gov.md.
Ambasada Republicii Moldova în Statul Qatar (acreditată prin cumul pentru Statul Kuwait): Tel.: +974 3377 3417, E-mail: doha@mfa.gov.md.
Ambasada Republicii Moldova în Republica Turcia (acreditată prin cumul pentru Republica Libaneză și Republica Arabă Egipt): Tel.: +90 541 687 21 04, E-mail: ankara@mfa.gov.md.
Ambasada Republicii Moldova în Republica Azerbaidjan (acreditată prin cumul pentru Republica Islamică Iran): Tel.: +994 50 228 51 35, E-mail: baku@mfa.gov.md.
Totodată, Ministerul Afacerilor Externe recepționează sesizări și din partea unor cetățeni ai Republicii Moldova aflați în alte state, precum Filipine, Maldive, Zanzibar sau Sri Lanka, care se confruntă cu anularea sau reprogramarea zborurilor și cu dificultăți de tranzit.
În astfel de situații, se recomandă cetățenilor să mențină contactul cu agențiile de turism și companiile aeriene pentru identificarea soluțiilor disponibile și să comunice eventualele dificultăți la adresa de email: dac@mfa.gov.md.