Potrivit Serviciului Vamal al Republicii Moldova, în perioada 1 iulie 2023 – 31 ianuarie 2024 persoanele fizice au solicitat plasarea în regim vamal de import a 11406 mijloace de transport, iar la bugetul național au fost încasați peste 328 milioane lei.
În perioada 1 iulie 2023 – 31 ianuarie 2024, persoanele fizice au solicitat plasarea în regim vamal de import a 11406 mijloace de transport, cu achitarea accizei în mărime de 30% din cota accizei stabilită pentru anul 2023, aferent mijloacelor de transport cu termenul de exploatare de 7 ani, iar la bugetul național au fost încasați peste 328 milioane lei, informează Serviciul Vamal.
Potrivit comunicatului, la cererea persoanelor fizice care au introdus mijloace de transport în regim vamal de admitere temporară și au fost distruse sau vândute la piese (fapt confirmat prin documente justificative sau prin declarația pe propria răspundere a persoanei), în perioada de referință au fost vămuite 1681 mijloace de transport, cu achitarea plății unice în cuantum de 15000 de lei pentru fiecare mijloc de transport, cu eliberarea formularului tipizat TV-14.