Recomandări

Obiectiv Comun: Noaptea Europeană a Muzeelor – cultura prinde viață pe timp de noapte

post-img
Emisiunea Obiectiv Comun

Celebrată anual în întreaga Europa, Noaptea Muzeelor este o inițiativă a Ministerului Culturii din Franța, menită să aducă patrimoniul mai aproape de public într-un cadru nocturn. Evenimentul este organizat și la Chișinău, iar publicul este invitat să participe, pe 17 mai 2025, la Noaptea Europeană a Muzeelor și Ziua Internațională a Muzeelor. Instituțiile de cultură se vor transforma, în intervalul orelor 17:00 – 23:00, în spații de interacțiune, spectacol și explorare culturală. Vizitatorii vor avea ocazia să descopere expozițiile într-o atmosferă aparte, participând la ateliere interactive, spectacole coregrafice, recitaluri și concerte.

Muzeele din Republica Moldova în context european, rolul lor în educație, patrimoniu, incluziune și dezvoltare comunitară, implicarea tinerilor în activitățile muzeale și digitalizarea muzeelor sunt subiectele emisiunii Obiectiv Comun de astăzi.

Invitații ediției sunt: VLADIMIR VORNIC - secretar de stat Ministerul Culturii; ELENA COJOCARI - director adjunct Muzeul Naţional de Etnografie şi Istorie Naturală. Moderator - Dana Ciobanu, producător - Elena Guțu. 

Emisiunea Obiectiv Comun începe la ora 17.00 şi poate fi urmărită pe TVR MOLDOVA, dar şi online pe pagina de Facebook.

author-img_1

Cristina Mirca

Reporter