Electorala 2025

Cetățenii pot ridica cărți de identitate provizorii inclusiv în ziua scrutinului, anunță ASP

post-img
Cetățenii pot ridica cărți de identitate provizorii inclusiv în ziua scrutinului, anunță ASP

Agenția Servicii Publice (ASP) informează cetățenii Republicii Moldova cu drept de vot că, duminică, 28 septembrie 2025, subdiviziunile sale teritoriale vor activa în regim special, între orele 07:00 și 21:00, pentru a asigura exercitarea dreptului la vot.

Potrivit instituției, persoanele cu vârsta de peste 18 ani, care nu vor avea acte de identitate valabile în ziua scrutinului, vor putea solicita gratuit cărți de identitate provizorii. Totodată, vor fi înmânate actele de identitate deja confecționate și neridicate.

De asemenea, cetățenii care au depus sau vor depune cereri pentru eliberarea cărții de identitate în perioada 28 august – 25 septembrie 2025, vor putea ridica documentul până la data de 28 septembrie inclusiv, chiar și în ziua votării, indiferent de termenul comenzii și de tariful achitat.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter