Guvernul Republicii Moldova a identificat o sută de milioane de lei, ajutor pentru agricultori. De azi, asociaţiile de fermieri vor delega câte o persoană pentru a participa la elaborarea unui regulament de repartizare a banilor. Agricultorii sunt însă nemulţumiţi de decizie și insistă pe declararea stării de urgenţă. Mai mult, ameninţă și cu proteste.
DANIEL VODĂ, purtător de cuvânt, Guvernul Republicii Moldova: Pe linia Ministerului a fost audiat un raport care a adus ca argument că la momentul de faţă, legislaţia Republicii Moldova dispune de toate pârghiile legale pentru a asista fermierii. Deci nu este nevoie de constatare a stării de urgenţă. Se propune şi soluţii non financiare, sprijin concret, acces la resurse, la finanţare
Declaraţia a fost făcută după ce fermierii s-au întâlnit ieri cu premierul Dorin Recean şi ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bolea.
ALEXANDRU BĂDĂRĂU, director, Asociaţia Forţa Fermierilor: Suma de 100 de milioane de lei pentru un cetăţean de rând este o sumă imensă, dar ea fiind împărţită la miile de agricultori aflaţi în pragul falimentului în toată ţara nu acoperă nici pe jumătate cheltuielile cumulate la un loc. Unica soluţie pentru a acţiona eficient este stoparea măsurilor de executare, stoparea calculării penalităţilor la întârzieri, datorii şi la credite.
Potrivit Ministerului Agriculturii, recolta de pe 97 de mii de hectare de teren a fost compromise. Până astăzi au fost depuse aproape 2400 de acte care confirmă aceste pierderi, in speciale la porumb și floarea soarelui.