Judecătoarea și președinta interimară a Judecătoriei Orhei, Veronica Cupcea, a trecut evaluarea externă de integritate după ce Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a recalculat valoarea averii inexplicabile. Comisia de evaluare a judecătorilor a anunțat că nu va contesta hotărârea CSM la Curtea Supremă de Justiție.
Decizia se referă la hotărârea CSM din 4 august 2026. Potrivit Comisiei de evaluare, Consiliul a modificat, pentru anul 2020, valoarea Cheltuielilor de Consum ale Populației (CCP) utilizată în analiza financiară, înlocuind valoarea aferentă mediului urban cu cea aferentă mediului rural.
În urma recalculării, valoarea totală a averii inexplicabile a fost stabilită sub pragul prevăzut de lege.
După ce a analizat motivarea hotărârii CSM, Comisia de evaluare a concluzionat că nu există suficiente temeiuri juridice pentru a contesta decizia la CSJ.
Judecătoarea Veronica Cupcea a fost evaluată negativ de două ori
Decizia vine după ce, în luna iulie, Comisia de evaluare a judecătorilor a constatat în cadrul reevaluării că Veronica Cupcea nu întrunește criteriile de integritate financiară și etică și a recomandat CSM să nu accepte promovarea acesteia.
Și în cadrul evaluării inițiale Comisia ajunsese la o concluzie similară. CSM a dispus însă reevaluarea magistratei.
Potrivit Comisiei, raportul transmis CSM are caracter preliminar și nu produce efecte juridice până la adoptarea unei decizii definitive în cadrul procedurii.
Cum a ajuns în atenția opiniei publice?
Potrivit declarației de avere și interese personale pentru anul 2025, Veronica Cupcea a declarat un salariu de 551.274 de lei obținut din activitatea de judecător la Judecătoria Orhei și un venit de 3.250 de lei din activitatea didactică desfășurată la Institutul Național al Justiției. Declarația mai indică venituri din pensie și din darea în chirie a unui apartament, precum și din vânzarea unui tractor, venitul total ajungând la 440 mii de lei.
Judecătoarea a mai declarat șase terenuri intravilane, un apartament, două case de locuit și alte avere imobiliare. La categoria bunuri mobile, președinta interimară a Judecătoriei Orhei a indicat o Tayota C-HR în valoare de 350 mii de lei. Judecătoarea a aratăt că pe parcursul anului 2025 familia sa a oferit două donații în valoare totală de peste 600 mii de lei. La fel, subiectul dispune de active în două bănci din R. Moldova, în sumă totală de peste 260 mii de lei.
Numele judecătoarei Cupcea a ajuns în atenția opiniei publice după ce, în 2012, a fost vizată într-un scandal care s-a soldat cu o atenționare din partea CSM, pe motiv că ea ar fi afectat imaginea justiției.
ZdG a scris atunci că judecătoarea Cupcea, după ce a condamnat-o la o pedeapsă non-privativă de libertate pe o grefieră care activa în cadrul instanței pentru însușirea bunurilor materiale ale statului, a angajat-o ulterior pe aceasta în calitate de consilieră.