Astăzi, Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a examinat și aprobat noile tarife la energia electrică.
ANRE a constatat existența unor factori obiectivi care conduc la necesitatea ajustării costurilor ce se includ la determinarea prețurilor reglementate de furnizare a energiei electrice pentru anul 2022, printre care cei mai importanți sunt:
- Majorarea prețului de procurare a energiei electrice de la S.A. „Energocom” în calitate de furnizor central de energie electrică cu circa 34% (de la 3,24 lei/ kWh, la 4,33 lei/kWh);
- Creșterea prețurilor de procurare a energiei electrice din import;
- Devalorizarea monedei naționale față de dolarul american cu circa 6 % față de valoarea aplicată la determinarea prețurilor din 08.06.2022.
Astfel, au fost aprobate următoarele prețuri reglementate de furnizare a energiei electrice de către Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L., diferențiate în funcție de punctele de delimitare sau locurile de consum ale consumatorilor finali:
- 251 bani/kWh pentru energia electrică furnizată la punctele de intrare în rețelele de transport;
- 265 bani/kWh - la punctele de ieșire din rețelele electrice de transport;
- 268 bani/kWh pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune înaltă (35–110 kV);
- 281 bani/kWh - de tensiune medie (6–10 kV);
- 315 bani/kWh - de tensiune joasă (0,4 kV).
Pentru S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” au fost aprobate următoarele prețuri reglementate diferențiate și anume:
- 227 bani/kWh pentru energia electrică furnizată la punctele de intrare în rețelele electrice de transport;
- 242 bani/kWh - la punctele de ieșire din rețelele electrice de transport;
- 261 bani/kWh pentru consumatorii finali ale căror instalații sunt racordate la rețelele electrice de distribuție de tensiune medie (6–10 kV);
- 321 bani/kWh - de tensiune joasă (0,4 kV).