Justiție

Doi șoferi au fost reținuți, după ce au refuzat testul alcoolscopic

post-img
foto-simbol

Doi șoferi au fost reținuți pentru 72 de ore, după ce au refuzat să se supună testării alcoolscopice, fiind suspectați de conducere în stare de ebrietate. Incidentele au avut loc pe traseul R-1.

Primul șofer, un bărbat de 56 de ani din localitatea Pănășești, a fost oprit  de polițiști după ce au observat cum mașina pe care o conducea – un Toyota – se deplasa haotic pe drum. La controlul efectuat, șoferul era vizibil în stare de ebrietate și a refuzat să fie testat cu aparatul Drager.

În cel de al doilea caz, un bărbat de 42 de ani din Onești, a fost oprit în trafic în timp ce conducea un Mercedes. Acesta, la rândul său, a refuzat să efectueze testul pentru depistarea alcoolemiei.

În urma celor două incidente, polițiștii au dispus ridicarea permiselor de conducere și îndepărtarea șoferilor de la volan. Mașinile acestora au fost transportate la parcarea specială.

Pe numele celor doi bărbați au fost deschise dosare penale. 

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter