Social

Peste 2.000 de copii din mediul rural vor beneficia de programe educaționale gratuite

După orele de școală, elevii vor avea oportunitatea reală să învețe lucruri noi, să se dezvolte și să se simtă în siguranță

Peste două mii de copii din mediul rural, cu vârste între 7 şi 15 ani, vor beneficia de programe educaționale extrașcolare, interactive și gratuite. Proiectul va fi implementat de zece organizații ale societății civile în 13 raioane ale Republicii Moldova, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene. După orele de școală, elevii vor avea oportunitatea reală să învețe lucruri noi, să se dezvolte și să se simtă în siguranță.

În localitatea Coşcalia, din raionul Căuşeni, elevii primesc sprijin în pregătirea lecțiilor și consolidarea cunoștințelor obtinut la cursuri. Participă la ateliere STEAM, educație digitală, arte, sport și activități creative.


Această iniţiativă va sprijini incluziunea socială şi va asigura accesul copiilor la servicii extrașcolare de calitate.

NINA DRĂGAN, coordonator proiect: Desfaşurăm diverse activităţi educative, creative şi de dezvoltare personală. Îi sprijinim pe copii în pregătirea temelor pentru acasă. Aici, copii au un spaţiu sigur, prietenos, în care se dezvoltă armonios. Zilnic avem între 20 şi 30 şi chiar peste 30 de copiii.

ANDREI POPOVICI, preot paroh: Îi ajutăm pe copii să se dezvolte armonios, să se dezvolte în colegialitate. Să nu existe abuzuri, aşa cum se întâmplă acum în societate. Să nu existe bulling-ul sau alte lucuri. Ei sunt ca într-o familie. Sunt prietenoşi, sociabili.

Misiunea Socială "Diaconia" a Mitropoliei Basarabiei s-a implicat în această acţiune prin proiectul "Șanse egale pentru copiii din mediul rural".

IGOR BELEI, director, Misiunea Socială "Diaconia": Vom oferi modele noi de intervenţie, forme noi de implicare a copiilor în activităţi extraşcolare. În cazul nostru este voba despre modelul Sole. Este un model de învăţare interactivă, prin care descoperă lucruri noi, fără să folosească, cum este mai nou, inteligenţa artificială. Este o formă de implicare a activităţilor în grup, în a descoperi, în a exersa gândirea critică. Astfel încât să putem micşora această distanţă de oportunităţi dintre copii din oraşe şi cei din localităţile izolate.

Inițiativa este dezvoltată în cadrul proiectului "BOOST: O experiență extrașcolară memorabilă", finanțat de Uniunea Europeană. Pentru implementare a fost alocat un grant de 500 de mii de euro.

author-img_1

Sorina Golovatiuc

Reporter