Politic

Președinta Maia Sandu s-a întâlnit la Paris cu basarabenii stabiliți în Franța

post-img
Președinta Maia Sandu s-a întâlnit la Paris cu basarabenii stabiliți în Franța

În cadrul vizitei sale oficiale la Paris, președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întâlnire cu membrii comunității moldovenești din Franța, discutând despre măsurile recente adoptate în sprijinul diasporei și progresele înregistrate în relațiile bilaterale moldo-franceze.

„La Paris, am venit cu o veste bună pentru moldovenii care muncesc și trăiesc în Franța. În cadrul vizitei mele de lucru, Moldova și Franța vor semna un acord privind protecția socială, care va oferi mai multă siguranță și drepturi celor stabiliți aici. Va mai dura puțin până va fi ratificat și va intra în vigoare, dar este un pas important înainte”, a declarat Maia Sandu.

Președinta a menționat, de asemenea, că procesul de conversie a permiselor de conducere moldovenești în Franța este în derulare și că va discuta despre ratificarea acestui acord în cadrul întrevederilor sale cu reprezentanții Adunării Naționale și ai Senatului Franței, pentru a accelera implementarea măsurilor în beneficiul cetățenilor moldoveni.  

„Relația politică excelentă dintre Moldova și Franța ne ajută să obținem beneficii concrete pentru cetățenii noștri, acasă și peste hotare. În toate discuțiile mele cu liderii țărilor partenere, interesele voastre rămân o prioritate”, a subliniat șefa statului.  

În cadrul întâlnirii, președinta a reconfirmat angajamentul autorităților de la Chișinău de a rămâne alături de cetățenii moldoveni din străinătate și de a continua să dezvolte parteneriate care îmbunătățesc viața moldovenilor, oriunde aceștia s-ar afla.

author-img_1

Iuliana Adiaconiței

Reporter