Comisia de selecție a reprezentanților societății civile în Colegiul disciplinar al judecătorilor anunță concurs pentru selectarea unui candidat la funcția de membru în Colegiul disciplinar al judecătorilor.
Potrivit bizlaw, concursul include următoarele etape:
- examinarea și evaluarea dosarelor;
- evaluarea integrității candidaților conform prevederilor Legii nr. 26/2022 privind unele măsuri aferente selectării candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor;
- interviul.
La funcția de membru în Colegiul disciplinar al judecătorilor este în drept să candideze persoana care:
- are reputație ireproșabilă;
- se bucură de autoritate în societate;
- are experiență în domeniul dreptului de cel puțin șapte ani;
- deține diplomă de licență sau echivalentul acesteia;
- deține cetățenia Republicii Moldova;
- nu este membru al Consiliului Superior al Magistraturii sau al colegiilor acestuia.
Candidații urmează să depună personal la sediul Ministerului Justiției dosarul de participare la concurs, care include:
- cererea tipizată pentru participare la concurs;
- curriculum vitae;
- copia buletinului de identitate;
- copia diplomei de studii superioare;
- copia carnetului de muncă, în cazul în care candidatul deține carnet de muncă sau alt document ce atestă experiența în domeniul dreptului;
- scrisoarea de recomandare a organizației necomerciale din care face parte sau cu care colaborează sau, după caz, a unei instituții de învățământ;
- cazierul judiciar;
- certificatul medical de sănătate (Forma 086/e și evaluarea psihiatrică);
- declarația de integritate;
- consimțământul privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
Termenul limită de depunere a dosarelor de participare la concurs – 7 octombrie.