Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova (AIR) și-a extins prezența regională prin lansarea oficială a reprezentanței sale la București, eveniment care a avut loc pe 23 ianuarie.
La eveniment, au participat, Eugen Osmochescu, viceprim-ministru și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării din Republica Moldova; Irineu Darău, ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului din România; Dorin Junghietu, ministrul Energiei din Republica Moldova; Cristian-Leon Țurcanu, ambasadorul României în Republica Moldova, președinte onorific al AIR.
Consolidarea cooperării economice, investiționale și instituționale
În cadrul panelului de discuții au avut intervenții: Anca Dragu, Guvernator al Băncii Naționale a Republicii Moldova; Ömer Tetik, CEO Banca Transilvania; Mihai Gabriel Miron, Director General Adjunct Ropharma; Silviu Neghina, Public Affairs Manager JTI Moldova.
Prezența mediului guvernamental, diplomatic și antreprenorial la lansarea Reprezentanței Asociației Investitorilor din România la București subliniază clar miza strategică a acestui demers: consolidarea cooperării economice, investiționale și instituționale între cele două maluri ale Prutului.
Deschiderea reprezentanței din capitala României vine într-un context în care investițiile românești în Republica Moldova continuă să joace un rol important în dezvoltarea mediului de afaceri local, atât prin capital, cât și prin transfer de know-how, standarde de guvernanță și practici moderne de management.
Prin această extindere, AIR își propune să fie mai aproape de investitorii români interesați de oportunitățile din Republica Moldova și să ofere un cadru mai eficient de dialog, informare și sprijin.
Studii de caz și exemple concrete de investiții de succes
Un punct central al evenimentului de lansare a fost sesiunea dedicată prezentării unor istorii de succes ale membrilor AIR, care au derulat proiecte investiționale pe ambele maluri ale Prutului.
Aceste studii de caz au evidențiat modul în care companiile românești au reușit să valorifice oportunitățile existente în Republica Moldova, să gestioneze provocările specifice mediului de afaceri local și să construiască proiecte sustenabile, cu impact economic real.
Prin abordarea practică a acestor exemple, AIR urmărește să ofere investitorilor o perspectivă realistă asupra procesului de internaționalizare, a riscurilor și beneficiilor asociate investițiilor transfrontaliere, precum și asupra rolului pe care Asociația îl joacă în facilitarea dialogului cu autoritățile și în reprezentarea intereselor mediului de afaceri românesc.
Totodată, prezentarea acestor proiecte subliniază potențialul de dezvoltare pe termen mediu și lung al cooperării economice dintre România și Republica Moldova, într-un context regional în care integrarea economică și stabilitatea instituțională devin factori-cheie pentru atragerea capitalului.
AIR: o punte instituțională între cele două piețe
„Deschiderea reprezentanței AIR la București reflectă angajamentul nostru de a fi mai aproape de investitorii români și de a le oferi sprijin concret în dezvoltarea proiectelor în Republica Moldova. Ne propunem să construim o punte solidă între cele două piețe și să contribuim activ la creșterea investițiilor românești peste Prut”, a transmis echipa executivă AIR.
Înființată la 24 ianuarie 2018 de către 12 companii cu capital românesc, Asociația Investitorilor din România în Republica Moldova a apărut ca răspuns la nevoia de reprezentare și consolidare a mediului de afaceri românesc din Republica Moldova. Organizația a fost creată cu susținerea Ambasadei României la Chișinău, Ambasadorul României în Republica Moldova având rol de Președinte Onorific al Asociației.
În prezent, AIR reunește 45 de membri din domenii diverse, precum sectorul financiar-bancar, farmaceutic, comerț, construcții, curierat și servicii, reprezentând un nucleu important al investițiilor românești în economia moldovenească.
Activitatea Asociației se bazează pe două direcții strategice: susținerea reciprocă și promovarea intereselor membrilor în mediul de afaceri din Republica Moldova, precum și consolidarea și dezvoltarea investițiilor românești pe această piață.
Rolul parteneriatelor strategice
Un element-cheie în activitatea AIR îl reprezintă parteneriatele strategice, dintre care colaborarea cu Banca Transilvania ocupă un loc central.
În calitatea sa de partener de încredere al Asociației, Banca Transilvania este activ implicată în susținerea inițiativelor AIR, contribuind prin expertiza sa financiară și prin prezența solidă în regiune la crearea unui cadru favorabil pentru investitori.
Prin soluții financiare adaptate nevoilor mediului de afaceri și sprijinirea proiectelor cu impact economic, Banca Transilvania joacă un rol important în facilitarea investițiilor românești în Republica Moldova. Implicarea constantă a băncii reflectă un angajament comun pentru dezvoltarea mediului de afaceri, întărirea relațiilor economice bilaterale și stimularea creșterii economice în ambele piețe.
Lansarea reprezentanței AIR la București confirmă astfel ambiția Asociației de a deveni un actor regional relevant, capabil să conecteze investitorii, instituțiile și oportunitățile de pe cele două maluri ale Prutului, într-un moment în care cooperarea economică româno-moldovenească capătă o importanță strategică tot mai mare.