Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, a dezvăluit astăzi, în cadrul unui briefing de presă, detalii despre o campanie complexă și coordonată de amenințare și intimidare la adresa unei judecătoare de la Judecătoria Chișinău și a unei membre a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
„În dimineața zilei de astăzi, poliția a recepționat o sesizare din partea magistratei vizate, care a relatat acțiunile și faptele, etapizat, cum s-au petrecut. În același timp, de comun, colegii de la investigații au demarat o serie de măsuri, care să asigure elucidarea tuturor circumstanțelor. Vreau să remarc că la etapa inițială, aceste acțiuni sunt catalogate drept amenințare sau violență asupra unei persoane cu funcție de răspundere. Contextual, având o speță mult mai largă, examinându-se și versiunea dacă faptele au fost comise în interesul unei organizații criminale”, a declarat șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu.
La finele lunii iulie, magistrata vizată a devenit ținta unui val de presiuni psihologice, care au escaladat rapid. Potrivit șefului IGP, autorii au creat o adresă de e-mail falsă, foarte asemănătoare cu cea de serviciu a judecătoarei, de pe care au expediat către instituții media și persoane publice un anunț fals privind demisia acesteia. Mesajul invoca anumite presiuni politice, aspecte de corupție și amenințări la adresa securității personale.
„Începând cu data de 31 iulie, campania de intimidare a continuat cu sute de mesaje de amenințare, inclusiv cu mesaje de chemare la morgă. Au început a parveni apeluri la cancelaria instanței prin care angajații erau invitați la morgă pentru a identifica presupusul cadavru al judecătoarei. A mai fost trimis un alt text SMS prin care se informa faptul că judecătoarea în cauză a decedat, iar persoanele care doresc să-și ia rămas bun sunt invitați la data de 3", spune Cernăuțeanu.
Judecătoarea Ana Cucerescu, care a gestionat dosarul Guțul și a condamnat-o la şapte ani de închisoare, a fost amenințată cu moartea timp de câteva luni. Declaraţia a fost facută marți de Sergiu Caraman, președintele Consiliului Superior al Magistraturii, în cadrul unui briefing de presă. Potrivit lui, judecătoarea primea mesaje și poze macabre cu persoane asasinate, chiar și decapitate. Iar cu o săptămâna înainte de pronunțarea sentinței, mai multe instituții media au primit e-mail-uri care anunţau că Ana Cucerescu demisionează sau că a murit.
Caraman a mai spus că și un membru al CSM a fost ținta unor atacuri similare. Despre aceste cazuri au fost anunțate organele de drept, care ar urmează să identifice autorii mesajelor.
Pe 5 august, după un proces care a durat mai bine de un an, Judecătoria Buiucani a condamnat-o pe Evghenia Guțul la şapte ani de închisoare pentru complicitate la finanțarea ilegală a fostului partid Șor.
Guțul a fost arestată imediat şi transferată în Penitenciarul 13, unde se va afla până la o sentinţă definitivă.