Examinarea bugetului pentru Chişinău nu s-a făcut nici astăzi. În locul consilierilor de la Partidul Mișcarea Alternativă Națională si cei ai Blocului comuniștilor și socialiștilor, în sala de ședințe au apărut doar fotografiile acestora. Absența consilierilor a stârnit un val de acuzații din partea consilierilor PAS, care îi acuza de blocarea aprobării bugetului.
„Până în prezent sunt înregistraţi doar 20 de consilieri. Deci este necesar majoritatea consilierilor, 26. Astfel, constatăm că la moment şedinţa nu este deliberativă şi nu putem activa în continuare”.
Pentru a cincea săptămână la rând, numărul consilierilor adunaţi la şedinţa extraordinară a Consiliului Municipal Chişinău este insuficient pentru a examina proiectele de pe ordinea de zi. Dintre consilierii socialişti, a fost doar Silvia Grigorieva, care a făcut o fotografie şi a plecat.
DUMITRU IVANOV, vicepreşedinte Fracţiunea PAS, CMC: „Dacă ne uităm acum în sală o să vedem feţele celor care nu vin la muncă deja de două luni de zile. Noi o să vedem feţele celor care blochează aprobarea proiectului de buget pentru municipiul Chişinău, blochează aprobarea a peste 250 de proiecte de decizii care stau în rând. Avem proiecte cu diverse proiecte ce trebuie rezolvate.Noi nu putem să le dezbatem pentru că cineva nu vine la muncă.”
VICTOR CHIRONDA, consilier PP "Platforma Demnitate și Adevăr": „Noi spunem că primăria nu lucrează, dar pe unele aspecte Primăria tare bine lucrează. Autorizaţiile de construcţii, autorizaţii ilegale se emit într-o veselie. Cu regret, ieri a fost definitiv demolat cinematograful Gaudeamus în lipsa unei autorizaţii de desfiinţare. Oamenii fac milioane şi milioane şi sute de milioane de euro pe spatele chişinăuienilor şi noi, după, trebuie să ne rupem capurile de unde să găsim bani pentru să construim parcări. De unde să găsim bani să construim bunuri.”
IRINA BARAN, consilier Fracţiunea PAS, CMC: „Concluzia este că este un haos la Chişinău. Primăria nu îşi face datoria şi îmi pare foarte rău că în martie 2025, noi suntem într-un impas.”
Vicepreşedintele fracţiunii Mişcarea Alternativă Naţională susţine că, atunci când va fi emisă o dispoziţie a primarului Ion Ceban, consilierii vor veni la şedinţă.
GRIGORE BEJENARU, vicepreşedinte fracţiunea MAN, CMC: „Astăzi ce s-a petrecut în sala de şedinţă a CMC denotă faptul că acesta este un show create de consilierii din PAS. Şedinţele se convoacă după o ordine anumită, dar lor ce le trebuie? Show.”
Purtătorul de cuvânt al primarului Ion Ceban a respins declaraţiile consilierului.
NATALIA IXARI purtător de cuvânt al primarului municipiului Chişinău: „Bugetul este gata, a fost gata pregătit, propus, dezbătut, consultat cu cetăţenii, cu experţii, cu fracţiuni din cadrul CMC, toţi au avut posibilitatea să vină cu propuneri, ceea ce nu au făcut. Doar după ce s-au încheiat dezbaterile, au venit după două ore cu nişte propuneri care deja se regăsesc în buget. Ceea ce urmărim este un show.”
Am încercat să obţinem şi reacţia celorlalţi consilieri, însă nu ne-au răspuns la telefon. Aceasta este a cincea tentativă de convocare a ședinței extraordinare a CMC, la solicitarea fracțiunii PAS. În prezent, Chișinău funcționează pe baza unui buget provizoriu. Potrivit proiectului, veniturile planificate ale Primăriei Chișinău sunt de 8,45 miliarde lei. În anul 2024, proiectul de buget al municipiului Chișinău a fost votat la sfârşitul lunii iulie.
REDACTOR: NADIA MIHUŢĂ