Politic

Parlamentul de legislatura a XI-a, în cifre: 10 audieri parlamentare și 16 moțiuni

post-img
statistică

În perioada anilor 2021-2025 au fost înaintate trei moțiuni de cenzură de către opoziția parlamentară, toate trei fiind respinse. De asemenea, au fost depuse 13 moțiuni simple, șapte dintre care au fost înregistrate în anul 2025. Opt moțiuni au fost respinse de Parlament, iar cinci moțiuni simple nu au fost examinate.

În perioada anilor 2021-2025 au fost desfășurate zece audieri parlamentare. Printre acestea sunt audierile cu privire la progresul acțiunilor în procesul de recuperare a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar – evoluția dosarului ,,Furtul miliardului”; cu privire la situația în agricultură; cu privire la implementarea de către Ministerul Mediului a Programului Național de Împădurire; cu privire la situația instituțiilor de învățământ în contextul reorganizării sistemului educațional etc. 

În cazul a trei audieri parlamentare, Parlamentul și-a exprimat poziția cu privire la rezultatele audierilor adoptând hotărâri, în care au fost prezentate propuneri și recomandări pe care instituțiile raportoare urmau să le implementeze. În cazul audierilor parlamentare cu privire la progresul acțiunilor în procesul de recuperare a mijloacelor financiare sustrase din sistemul bancar, a fost revocat Guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei.

În perioada anilor 2021-2025 au fost transmise Parlamentului pentru examinare 222 de rapoarte din partea instituțiilor raportoare. Numărul rapoartelor recepționate a fost în continuă creștere, de la 35 în 2021, la 50 de rapoarte în anul 2024.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter