Justiție

La Șoldănești, doi pretinși polițiști, condamnați la 13 de închisoare pentru un atac tâlhăresc

post-img
Pretinșii polițiști au intrat la ora 11 noaptea în casa unei familii din Șoldănești

Doi bărbați din Șoldănești au fost condamnați la 13 ani de închisoare pentru un atac tâlhăresc comis în 2017 în care s-au dat drept polițiști, potrivit Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

Potrivit sursei citate , pretinșii polițiști au intrat la ora 11 noaptea în casa unei familii din Șoldănești, în care dormea și un copil de două luni cu mama sa, de la care învinuiții au cerut 5.000 de euro.

În acest scop, aceștia i-au legat mâinile soțului, i-au aplicat lipici pe gură și i-au aplicat lovituri cu mânerul unui pistol și cu un ciocan de construcție. În urma loviturilor la care a fost supus soțul, familia a cedat banii economisiți, precum și telefoanele mobile, ceea ce le-a cauzat un prejudiciu total de aproape 48.000 de lei.

În 2020, procurorii PCCOCS anunțau despre un alt membru al acestui grup criminal organizat, care a fost condamnat la 12 ani închisoare de către Judecătoria Orhei, sediul Rezina.

În privința altui membru al grupului criminal organizat, la solicitarea angajaților PCCOCS, acesta a fost condamnat în 2019 la închisoare pentru un termen de nouă ani și jumătate după ce și-a recunoscut vinovăția.

În privința șoferului, instanța de judecată a dispus aplicarea unei pedepse de doi ani închisoare.

Acum, au fost condamnați ultimii doi membri ai acestui grup criminal organizat, unul din ei este un autodeclarat „maior”.

Așa cum legea permite ca această hotărâre din 22 mai 2025 a Judecătoriei Orhei, sediul Rezina, să fie contestată de către cei doi inculpați din Florești și Criuleni cu vârste de 29 și 38 de ani, persoanele continuă să beneficieze de prezumția nevinovăției, potrivit legii.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Editor