Agenția Proprietății Publice, în calitate de fondator al Întreprinderii de Stat „Moldatsa”, îl demite pe administratorul Întreprinderii de Stat „Moldatsa”, Dumitru Vangheli, începând cu 22 iunie, în urma unei investigații de presă care a dezvăluit date false în CV-ul acestuia.
Agenția informează într-un comunicat că consiliul de administrație al Moldatsa a luat, sâmbătă, 20 iunie, această decizie ca urmare a pierderii încrederii fondatorului în persoana administratorului.
În același timp, Agenția comunică faptul că interimatul funcției va fi asigurat de Andrei Cebanu, actual director adjunct al Autorității Aeronautice Civile.
„Ancheta inițiată de Consiliul de administrație și Comisia de cenzori, la indicația fondatorului, își va continua desfășurarea. În măsura în care, în cadrul acesteia, vor fi constatate noi circumstanțe relevante, vor fi întreprinse toate măsurile legale corespunzătoare în privința lui Dumitru Vangheli”, se mai menționează în comunicatul instituției.
Moldatsa este una dintre întreprinderile-cheie ale statului
Moldatsa este una dintre întreprinderile-cheie ale statului responsabilă de gestionarea traficului aerian și administrarea spațiului aerian al Republicii Moldova. Întreprinderea are un rol strategic pentru funcționarea infrastructurii aeronautice și securitatea zborurilor.
Potrivit Ziarului de Gardă , Dumitru Vangheli este acuzat că a inclus informații false în CV-ul cu care a câștigat concursul pentru funcție în 2025. El a declarat că a obținut o licență de pilot în Canada și că a lucrat timp de doi ani la Air Canada, afirmații infirmate de documente și de compania aeriană.
Sursa citată mai arată că, după preluarea conducerii Moldatsa, Vangheli a majorat semnificativ salariile conducerii întreprinderii. El a beneficiat, de asemenea, de prime și suplimente salariale consistente, iar după câștigarea concursului a făcut o donație către partidul de guvernare.
Deși declară avere de milioane și afaceri în Canada și R. Moldova, datele analizate de jurnaliștii publicației indică faptul că firmele sale canadiene au fost radiate.
Dumitru Vangheli este proprietar al SRL VANMYR&DAVIDAN
În același timp, Dumitru Vangheli este fondator al companiei SRL VANMYR&DAVIDAN, cu activități declarate în domeniul alimentației.
După estimările jurnaliștilor, celelalte companii ale lui Vangheli din R. Moldova prezintă indicatori financiari negativi. Acestea nu desfășoară activități economice semnificative și au raportat preponderent pierderi pe întreaga perioadă de activitate, de la fondare până în 2025.
Pe 21 iunie, Dumitru Vangheli scris pe pagina sa de Facebook că a desfășurat în Canada activități profesionale în sectorul aviatic și în companii afiliate industriei aeronautice.
„Unele formulări utilizate în CV au avut caracter sumar și urmăreau descrierea experienței profesionale acumulate în acea perioadă, nu prezentarea detaliată a fiecărei funcții sau relații contractuale”, a precizat el.
Citește și: Cum a ajuns verișoara Maiei Sandu la Moldatsa fără concurs: „Eu îmi caut joburi”Dumitru Vangheli susține că activitatea sa la conducerea MOLDATSA s-a axat pe sporirea siguranței operaționale, optimizarea costurilor și eficientizarea proceselor interne, inclusiv prin eliminarea cheltuielilor considerate nejustificate. Potrivit acestuia, în perioada mandatului au fost dezvoltate noi rute de acces în spațiul aerian al Republicii Moldova din zona de sud a frontierei cu România, măsură care ar fi contribuit la creșterea cu aproximativ 50% a traficului de survol și, implicit, a veniturilor întreprinderii.
Vangheli afirmă că aceste rezultate au făcut posibilă majorarea salariilor controlorilor de trafic aerian, argumentând că funcțiile respective sunt esențiale pentru siguranța zborurilor și presupun un nivel ridicat de responsabilitate, motiv pentru care angajații trebuie să beneficieze de condiții de muncă adecvate și de o remunerare corespunzătoare.