Clipe emoționante pentru echipele Substației de Asistență Medicală Urgentă din Ialoveni, care au asistat în acest weekend două nașteri la etapa de prespital. O femeie a născut acasă, iar alta - în ambulanță.
Primul caz a avut loc pe 2 noiembrie, când o gravidă din satul Rezeni, raionul Ialoveni, a solicitat intervenția ambulanței, fiind însărcinată în 38 de săptămâni. Echipa SAMU Ialoveni a sosit la locul solicitării și a preluat rapid pacienta care era la a treia sarcină.
În timpul transportării la spital, la ora 10:20 s-au auzit primele țipete ale nou-născutului. Ulterior, mama și fetița nou-născută cu scorul Apgar de 7-8 puncte au fost transmise specialiștilor din cadrul IMSP Institutul Mamei şi Copilului.
Al doilea caz a avut loc la 3 noiembrie: la ora 19:53, soțul unei femei, care intrase în travaliu, a solicitat de urgență intervenția Serviciului de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească. Echipa SAMU Ialoveni a intervenit prompt la gravida de 30 ani, care prezenta toate semnele caracteristice debutului nașterii. La ora 20:12, la domiciliu a fost adusă pe lume o fetiță cu greutatea aproximativă de 2600 gr. Ulterior, lăuza și nou-născutul au fost transportați la IMSP Institutul Mamei şi Copilului.