Un serviciu de catering şi alimentaţie publică dar şi un hostel au fost înfiinţate, în satul Cobâlea din raionul Şoldăneşti, cu ajutorul fondurilor europene. În plus, întreprinderea socială vine în sprijinul persoanelor defavorizate din zonă, oferindu-le o masă caldă.
Cu susţinerea financiară a Uniunii Europene şi a Suediei, prin intermediul Fundaţiei Est Europene, Svetlana Mantea a înfiinţat, anul trecut, întreprinderea socială "Popasul Voievodului". Fondurile europene au ajutat-o să îşi doteze bucătăria cu toate cele necesare pentru a oferi servicii de calitate.
SVETLANA MANTEA, administrator, Asociaţia "Bella Getica": „Am reuşit să deschidem şapte locuri de muncă, să dotăm sala de producţie. La moment dezvoltăm segmentul de alimentaţie publică. Datorită acestui proiect, noi am început pe acest segment să asigurăm populaţia locală cu cerinţe pentru diferite evenimente cu masă, cu catering.”
ALA PRISĂCARI, administrator, "Popasul Voievodului": „Acest cuptor cu patru nivele ne va spori lucrul şi îl va face mai rapid că uneori nu reuşim. Maşină de tocat carnea foarte puternică. Feliator. Maşină de copt chipsuri, cartofi.”
SVETLANA MANTEA, administrator, Asociaţia "Bella Getica": „Turiştii care vin în vizită la complexul acesta pot să rămână la pensiunea Agro Turistică. Şi susţinem producătorii locali, deoarece utilizăm resurse locale, care sunt ecologice.”
Antreprenoarea a amenajat şi un spaţiu pentru cazarea turiştilor care vor să descopere frumuseţea zonei. Pe lângă toate acestea, asociaţia oferă şi mese pentru bătrâni şi persoane social-vulnerabile din sat.
EXCELENŢA SA JANIS MAZEIKS, ambasadorul UE în Republica Moldova: „Noi am vizitat una dintre întreprinderile care au fost susţinute de Uniunea Europeană să dezvolte servicii de alimentaţie publică. Am vizitat acest raion din Republica Moldova unde sunt mai multe proiecte implementate cu suportul UE.”
În cadrul proiectului intitulat "Societatea Civilă Contribuie la Dezvoltarea Economică Incluzivă şi Durabilă a Ţării", Uniunea Europeană a oferit 15 granturi pentru crearea sau dezvoltarea unor întreprinderi sociale.