Justiție

Două tentative de mituire a polițiștilor de frontieră, denunțate la Leușeni și Tudora

post-img
imagine simbol
Sursa foto: Facebook: Poliția de Frontieră

Pe parcursul acestei săptămâni, polițiștii de frontieră au dejucat două tentative de corupere, înregistrate în punctele de trecere a frontierei Leușeni și Tudora.”

Potrivit Poliției de Frontieră, prima tentativă a avut loc în Punctul de trecere a frontierei Leușeni, în timp ce un cetățean ucrainean în vârstă de 30 de ani, aflându-se la volanul unui autoturism înmatriculat în România, a încercat să ofere mijloace bănești în loc de asigurare obligatorie. 

Al doilea caz a avut loc în punctul de trecere a frontierei Tudora, când o cetățeancă ucraineană în vârstă de 43 de ani, a pus mijloace financiare într-un pliant și i-a lăsat pe masa polițistului de frontieră, motivând că și-a „uitat permisul de conducere acasă”. 

Polițiștii de frontieră au refuzat mijloacele financiare și au informat imediat persoanele despre consecințele penale ale faptei. Cazurile au fost raportate, iar cercetările pe marginea acestora continuă.

Totodată, autoritățile amintesc cetățenilor că oferirea de mită reprezintă o infracțiune și se pedepsește penal.

author-img_1

Redacția TVR Moldova

Reporter