Europa azi

UE va investi 1,2 miliarde euro în sprijinul a 61 de proiecte de cooperare industrială în domeniul apărării

post-img
UE

Comisia Europeană şi-a anunţat luni planurile de a acorda o finanţare totală din partea UE de aproape 1,2 miliarde euro în sprijinul a 61 de proiecte colaborative de cercetare şi dezvoltare în domeniul apărării, selecţionate în urma primei cereri de propuneri organizate în cadrul Fondului european de apărare (FEA), informează un comunicat de presă, potrivit Agerpres.

Prin propunerile selecţionate pentru finanţare, FEA va sprijini proiecte de ultimă generaţie în materie de capabilităţi în domeniul apărării, precum următoarea generaţie de aeronave, tancuri şi nave de luptă, şi tehnologii critice în domeniul apărării cum ar fi cloud-ul militar, inteligenţa artificială, semiconductorii, spaţiul, cibernetica sau contramăsurile medicale. Fondul va fi un vârf de lance şi în privinţa tehnologiilor disruptive, îndeosebi tehnologiile cuantice şi materialele noi, şi va explora potenţialul IMM-urilor şi al întreprinderilor nou-înfiinţate promiţătoare.

"Cele aproape 700 de întreprinderi care se vor ocupa cu cercetarea şi dezvoltarea următoarei generaţii de tehnologii inovatoare în domeniul apărării prin intermediul finanţării UE vor pune în mişcare o bază industrială rezilientă şi competitivă. IMM-urile reprezintă 43% din entităţile participante la proiectele selecţionate, ceea ce demonstrează că programul Fondului european de apărare implică cu adevărat lanţul valoric industrial al UE în integralitatea sa", a declarat vicepreşedinta Comisiei Europene, Margrethe Vestager.

"Prin investirea a 1,2 miliarde euro în 61 de proiecte de cooperare europeană în domeniul apărării, Fondul european de apărare furnizează astăzi rezultate concrete în procesul de construire a unei industrii europene a apărării mai integrate, care favorizează inovarea şi furnizează capabilităţi de vârf forţelor noastre armate", a declarat la rândul său comisarul pentru piaţa internă, Thierry Breton.

Potrivit Executivului comunitar, Fondul european de apărare (FEA) este adecvat scopului său având în vedere un număr record - depăşind cu mult programele precedente - de 142 de propuneri primite. De asemenea, aproape 700 de entităţi juridice din 26 de state membre ale UE şi din Norvegia participă la propunerile selecţionate. În plus, propunerile selecţionate implică 18 entităţi din 8 state membre ale UE şi din Norvegia iar IMM-urile reprezintă peste 40% din toate entităţile implicate în propunerile selecţionate, primind aproape 20 % din totalul finanţării UE solicitate. De asemenea, se asigură un bun echilibru între cercetare şi dezvoltarea capabilităţilor: un cuantum de 322 de milioane euro pentru finanţarea a 31 de proiecte de cercetare şi 845 de milioane euro pentru finanţarea a 30 de proiecte la scară largă menite să dezvolte sisteme şi tehnologii pentru capabilităţile de apărare.

Serviciile Comisiei vor începe acum pregătirea acordului de grant cu consorţiile solicitante selecţionate. După încheierea cu succes a pregătirilor pentru acordul de grant şi adoptarea de către Comisie a unei decizii de atribuire, acordurile de grant vor fi semnate înainte de sfârşitul anului.

author-img_1

Svetlana Cojocaru

Reporter