Actualitate

Chișinăul a verificat „perlele” regiunii transnistrene: fermele de criptovalută, MMZ și Moldgres

post-img
O fermă de criptovalută din Transnistria. Foto: Ilie Gulca

Responsabilii de domeniul energetic ai Republicii Moldova au vizitat, în decursul zilelor luni și marți, cei mai mari consumatori de gaze din regiunea transnistreană, precum și cei mai mari contribuabili la bugetul regimului pro-rus secesionist din regiunea transnistreană, pentru a se asigura că nu consumă gazele livrate cu sprijinul UE.

Este vorba de Uzina Metalurgică Moldovenească și Combinatul de Ciment din Râbnița, distribuitorul de gaze Tiraspoltransgaz, Fabrica de Cărămidă și compania Tehnopark și Centrala Termoelectrică Tirotex-Energo din Tiraspol, precum și Centrala Termoelectrică Moldovenească (Moldgres).

„În conformitate cu prevederile dispoziției Comisiei pentru Situații Excepționale (CSE) nr.7 din 01 februarie 2025, din suportul oferit de Uniunea Europeană Republicii Moldova întru a sprijini locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului, SA Energocom, începând cu 1 februarie curent, achiziționează gaze naturale exclusiv pentru consumul categoriilor de consumatori protejați, printre care consumatorii casnici, unitățile medicale, centrele sociale, instituțiile de învățământ și centralele electrice”, se spune într-un comunicat al Biroului Politici de Reintegrare. 

Experții din domeniul energetic, subliniază Biroul, au constatat că toate obiectivele industriale vizitate din Râbnița, Tiraspol și Dnestrovsc execută dispoziția Comisiei pentru Situații Excepționale. Cu alte cuvinte, cei mai mari contribuabili transnistreni nu funcționează.

Totodată, responsabilii din domeniul energiei au subliniat că obiectivele industriale producătoare de energie electrică și cele care livrează gazele naturale, energie termică, energie electrică și gestionează rețelele respective în raioanele de est ale Republicii Moldova își desfășoară activitatea în regim normal, asigurând cu energie electric, încălzire termică și gaze naturale consumatorii protejați în conform cerințelor stabilite de cadrul normativ în vigoare.

Moldgres vitală pentru supraviețuirea regimului separatist

Centrala Termoelectrică Moldovenească este cel mai mare consumator de gaze din Transnistria.

Cu o putere instalată de 2.520 de MWh, centrala a asigurat până pe 31 decembrie 2024 energie electrică pentru ambele maluri ale Nistrului, atât în teritoriul controlat de autoritățile constituționale ale Republicii Moldova, cât și în regiunea separatistă transnistreană.

În iulie 2008, gigantul energetic rus Inter RAO UES a achiziționat 100% din acțiunile Moldgres de la regimul separatist de la Tiraspol. Tranzacția nu a fost recunoscută de către autoritățile constituționale de la Chișinău, în condițiile în care ar fi trebuit aprobată de instituțiile abilitate din Republica Moldova. Întreprinderea este vitală pentru supraviețuirea regimului separatist de la Tiraspol și pentru exercitarea influenței politice rusești asupra Chișinăului.

Conform unui raport al așa-zisului minister al dezvoltării economice de la Tiraspol, în 2021, întreprinderea a furnizat electricitate în dreapta Nistrului în valoare de 176,7 milioane de dolari americani. Malul drept al Nistrului a achitat consumul de energie electrică în lei moldovenești.

Uzina Metalurgică din Râbnița, colectorul de valută pentru Tiraspol 

Unul dintre cei mai mari contribuabili ai bugetului regiunii separatiste transnistrene este Uzina Metalurgică Moldovenească (MMZ). Miracolul funcționării acestui obiectiv a constat în faptul că a lucrat pe gazele primite de la Tiraspoltransgaz-Pridnestrovie pe care le oferea Moldgres-ului pentru generarea de electricitate.

Misiunea principală a combinatului a fost să facă infuzie de capital în valută forte prin produsele vândute pe piețele europene datorită beneficiilor Acordului de Asociere și Liber Schimb semnat de Republica Moldova și Uniunea Europeană (DCFTA) în iunie 2014, ce include și Transnistria.

Conform unui raport al așa-zisului minister al Dezvoltării Economice de la Tiraspol, la sfârșitul anului 2021, vânzările MMZ au ajuns la 432,2 milioane de dolari americani, alcătuind aproape jumătate din valoarea totală a exporturilor regiunii separatiste.

Combinatul a făcut parte din grupul de companii deținut de oligarhul apropiat Kremlinului, Alișer Usmanov, care apare pe lista sancțiunilor internaționale aplicate Rusiei după invadarea Ucrainei.

Usmanov a fost în acționariatul întreprinderii din 2004 până în februarie 2015, când a predat combinatul pretinsului minister al dezvoltării economice de la Tiraspol, motivând o lipsă de materie primă pe piață.

Tehnopark, compania care îi primește pe cei care vor să bage bani în criptovalută

Tehnopark OJSC este o companie care intermediază vânzarea de curent electric produs de Centrala Termoelectrică Moldovenească și centrala Sheriff-ului, Tirotex- Energo. Toate acestea au funcționat pe gazul rusesc pe care l-a furnizat SA Moldovagaz, pe datorie, în stânga Nistrului. În prezent, această datorie s-a ridicat la 11 miliarde de dolari. 

Astfel, pe gazul furnizat de Moldovagaz, pe datorie, Tiraspolului, autoritățile autoproclamate au spus potențialilor investitori în fermele de criptovalută că oferă „cele mai bune condiții din lume” pentru această afacere. Tehnopark vindea energia electrică la tarife speciale. 

Activitatea de mining în Transnistria este gestionată și controlată de holdingul Sheriff, proprietate a oligarhului local Victor Gușan. Cel care a condus Tehnopark a fost Veaceslav Cernikevici, un personaj din anturajul lui Gușan. 

Cernikevici a intrat în atenția presei regionale după ce și-a deschis o firmă de telecomunicații în Crimeea la 28 mai 2014, la câteva luni după anexarea peninsulei de către Federația Rusă.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor