Înscrierile la Facultatea Transfrontalieră a Universității „Dunărea de Jos” din Galați au început, iar numărul candidaților este în creștere, afirmă rectorul Marian Barbu. Acesta spune că se așteaptă la un aflux mai mare de dosare în următoarele zile, odată cu eliberarea adeverințelor pentru absolvenții de bacalaureat, și îi încurajează pe tinerii din Republica Moldova să consulte oferta educațională disponibilă.
Astăzi, Facultatea Transfrontalieră este una dintre cele mai dinamice facultăți ale Universității „Dunărea de Jos" din Galați, derulând programe de studii și proiecte educaționale în numeroase comunități din Republica Moldova și Ucraina.
Înscrierile au început de câteva zile, avem o afluență de candidați. Ne așteptăm în zile următoare să crească pentru că au fost, să spunem, abia se eliberează adeverințele absolvenților care au terminat bacalaureatul. Deci lucrurile sunt în derulare. Aș face o precizare că pe lângă licență masterat, avem și posibilitatea ca cei din Republica Moldova, tinerii, să intre la doctorat. Deci avem locuri. speciale, la fel la buget, deci locul este subvenționat de asemenea și cu bursă și pentru cei care doresc să urmeze doctoratul, a declarat Marian Barbu, rectorul Universității "Dunărea de Jos" din Galați, fiind invitat în platoul emisiunii TeleMatinal de la TVR Moldova.
Prin oferta sa academică adaptată cerințelor actuale și prin parteneriatele solide construite în regiune, facultatea contribuie la formarea specialiștilor și la consolidarea legăturilor culturale, educaționale și științifice din spațiul transfrontalier.
Avem 15 facultăți, dar preponderent în Republica Moldova, noi ne axăm pe facultatea transfrontalieră. Ne dorim să fim un partener alături de Ministerul Educației și Cercetării din Moldova și să încurajăm tinerii să studieze aici, în Moldova. Le oferim prin această facultate posibilitatea să studieze fie la Chișinău, la Comrat sau la Cahul. Avem programe atât în zona ingineriei, în zona studiilor europene. Ținând cont de opțiunea pe care Republica Moldova a făcut de aderare la Uniunea Europeană, avem programe pe această zonă. De asemenea, pe zona socio-umană, litere, să zicem că avem o paletă destul de mare de programe. Îi încurajez pe tineri să intre pe site-ul www.admitere.gal.ro. Acolo vor găsi atât calendarul, centrele unde se fac înscrierile, și prezentarea programelor care sunt scoase la concurs, explică rectorul.
Pentru admiterea din sesiunea iulie 2026, Facultatea Transfrontalieră pune la dispoziția românilor de pretutindeni 1.033 de locuri finanțate, dintre care 280 de locuri la studii de licență, 403 locuri la programe de masterat și 350 de locuri în cadrul Programului pregătitor de limba română pentru cetățenii străini.
Oferta educațională acoperă domenii variate, de la relații internaționale, afaceri internaționale, comunicare, filologie și limbi moderne, până la drept, istorie, educație fizică și kinetoterapie, inginerie industrială, ingineria produselor alimentare, ecologie și protecția mediului.
Programele se desfășoară în centre universitare din Galați, Cahul, Chișinău și Comrat, răspunzând nevoilor educaționale și profesionale ale comunităților românești din spațiul transfrontalier.
20.07 – 26.07.2026
Program general de înscriere, pentru toate programele de licenţă și masterat, cu excepţia celor de mai jos.
20.07 – 24.07.2026
Program specific pentru specializările cu probe:
Licență
- Traducere şi interpretare (engleză, franceză) - la Chişinău
- Educaţie fizică şi sportivă - la Chişinău
- Kinetoterapie şi motricitate specială — la Chişinău
Masterat
- Științe penale și criminalistică – la Chișinău
- Comunicare, multiculturalitate și multilingvism – la Comrat
- Loisir-fitness – la Chișinău
- Kinetoterapie la domiciliu – la Chișinău
Centre de admitere:
Cahul
Colegiul „Iulia Hasdeu”, Str. Piaţa Dunării nr. 36, MD-3901
Comrat
Universitatea de Stat din Comrat, Str. Galaţana nr. 17
Chişinău
Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport din Chişinău, Str. Andrei Doga nr. 22, sala 105
Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, Str. Ion Creangă nr. 1, blocul central, auditorul 101
Universitatea Cooperatist-Comercială din Moldova, Bd. Iuri Gagarin nr. 8
20.07 – 26.07.2026
Program general de înscriere, pentru toate programele de licenţă și masterat, cu excepţia celor de mai jos.
20.07 – 24.07.2026
Program specific pentru specializările cu probe:
- Traducere şi interpretare (engleză, franceză) — la Chişinău
- Educaţie fizică şi sportivă — la Chişinău
- Kinetoterapie şi motricitate specială — la Chişinău
- Științe penale și criminalistică – la Chișinău
- Comunicare, multiculturalitate și multilingvism – la Comrat
Programe de licență (11 programe)
- Ingineria produselor alimentare (Cahul)
- Sisteme de producție digitale (Cahul)
- Traducere și interpretare (engleză, franceză) (Chișinău)
- Relații internaționale și studii europene (Cahul, Chișinău)
- Afaceri internaționale (Cahul, Chișinău)
- Educație fizică și sportivă (Chișinău)
- Kinetoterapie și motricitate specială (Chișinău)
- Ecologie și protecția mediului (Cahul, Chișinău)
Total: 280 locuri
Programe de masterat (17 programe)
- Loisir-Fitness (Chișinău)
- Kinetoterapie la domiciliu (Chișinău)
- Științe penale și criminalistică (Chișinău)
- Relații internaționale și cooperare transfrontalieră (Cahul)
- Comunicare, multiculturalitate și multilingvism (Comrat)
- Comunicare instituțională (Chișinău)
- Administrarea afacerilor internaționale euroregionale (Cahul, Chișinău)
- Afaceri internaționale și combaterea infracționalității economice transfrontaliere (Chișinău)
- Cooperare internațională și managementul proiectelor transfrontaliere (Chișinău)
- Literatură română și dialog pluri-identitar – paradigme culturale contemporane (Chișinău)
- Limbi moderne în dialog intercultural (română, rusă, engleză) (Chișinău)
- Geopolitică și interferențe sociale și culturale est-europene (Cahul)
- Controlul, expertizarea și siguranța alimentelor (Cahul)
- Siguranță, securitate alimentară și nutriție umană (Chișinău)
- Management și investiții în ecosisteme (Chișinău)
- Management și digitalizare în producția industrială (Cahul)
Total: 403 locuri
Program pregătitor
- Programul pregătitor de limbă română pentru cetățenii străini (Galați)
- Programul pregătitor de limbă română pentru cetățenii străini (Comrat, Republica Moldova)
Total: 350 locuri