TV Network
Canalele TVR
Dosare

/DOC/ De ce Curtea de Apel l-a achitat Dorin Damir în dosarul pentru șantaj?

post-img
Dorin Damir

Curtea de Apel Centru a menținut, pe 2 iunie, decizia instanței de fond cu privire la achitarea lui Dorin Damir, finul lui Vladimir Plahotniuc, în dosarul în care acesta era acuzat de șantaj și amestec în înfăptuirea justiției. Magistrații au concluzionat că faptele imputate lui Damir nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor și că procurorul nu a prezentat probe suficiente pentru a demonstra vinovăția finului oligarhului Plahotniuc.

Dosarul vizează un incident produs în iunie 2021 într-o sală de sport din Chișinău. Potrivit angajaților PCCOCS, Damir ar fi transmis, prin intermediul avocatului Victor Munteanu, amenințări către Vladislav Musteață, fondator al companiei imobiliare „Proimobil”, parte civilă într-un dosar penal în care Damir avea calitatea de învinuit. Acuzarea susținea că Damir i-ar fi cerut lui Musteață să renunțe la pretențiile materiale de 150.000 de euro și să-și schimbe poziția procesuală în favoarea sa.

Sentința de achitare pronunțată de Judecătoria Chișinău în decembrie 2022 a fost contestată atât de procurorul PCCOCS Dumitru Ștefîrța, cât și de avocatul Vadim Vieru, care reprezintă interesele lui Vladislav Musteață. Ambii au solicitat condamnarea lui Damir, susținând că declarațiile părții vătămate și ale avocatului Victor Munteanu, precum și alte probe administrate în cauză, demonstrează existența amenințărilor.

Instanța de apel a respins argumentele avocatului și procurorilor

Judecătorii au reținut că, pentru existența infracțiunii de șantaj, legea cere o solicitare cu caracter patrimonial. În cazul lui Damir, acuzarea a demonstrat doar că acesta ar fi cerut retragerea pretențiilor civile și modificarea declarațiilor lui Musteață, și nu transmiterea unor bani, bunuri sau alte beneficii patrimoniale. De asemenea, procurorii nu au demonstrat că inculpatul urmărea să obțină un folos material direct.

În ceea ce privește acuzația de amestec în înfăptuirea justiției, Curtea a constatat că presupusele presiuni au fost exercitate asupra lui Musteață și prin avocatul acestuia, Victor Munteanu, și nu asupra unui procuror, ofițer de urmărire penală sau alt subiect cu atribuții decizionale în procesul penal. Potrivit instanței, articolul invocat de acuzare sancționează doar influențarea persoanelor care au competențe directe în desfășurarea urmăririi penale.

Judecătorii au analizat și probatoriul administrat în cauză. Înregistrările video de la sala de sport au confirmat existența unei discuții de aproximativ 30 de minute între Dorin Damir și avocatul Victor Munteanu, dar nu au demonstrat conținutul presupuselor amenințări. Totodată, Curtea a apreciat critic concluziile specialistului psiholog Ina Fodor, invocate de acuzare, motivând că la dosar nu existau dovezi privind autorizarea acesteia pentru emiterea unor astfel de concluzii și că acestea nu au fost prezentate într-un raport separat, conform cerințelor legale.

Instanța a mai subliniat că refuzul lui Damir de a răspunde unor întrebări ale procurorilor nu poate fi interpretat în defavoarea sa, deoarece reprezintă un drept garantat de legislația procesual-penală.

În motivarea deciziei, Curtea de Apel a concluzionat că există dubii rezonabile care nu au fost înlăturate de acuzare și că vinovăția lui Dorin Damir nu a fost demonstrată prin probe directe și concludente. Totodată, instanța a precizat că achitarea trebuie să se întemeieze pe faptul că acțiunile imputate nu întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de șantaj și amestec în înfăptuirea justiției, și nu pe inexistența faptelor, așa cum reținuse inițial prima instanță.

Fostul șef al Inspectoratului General al Poliției (IGP), Alexandru Pînzari, ex-șeful Inspectoratului de Poliție Bălți, Valeriu Cojocaru, dar și al lui Dorin Damir, președintele FEA (Fighting & Entertainment Association), finul de cununie al lui Vladimir Plahotniuc, cunoscut drept „Direcția 5”, au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu executare. Cei trei nu s-au prezentat la pronunțarea sentinței și urmează să fie arestați preventiv. Totodată, instanța i-a achitat pe alte trei capete de acuzare, iar pentru unul termenul de prescripție a expirat.

Citește și: Ce se întâmplă în dosarul Ciochină la Curtea de Apel: Dezbaterile încep peste o săptămână

Pe 19 ianuarie 2026, Dorin Damir, împreună cu fostul șef al Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, ex-șeful Inspectoratului de Poliție Bălți, Valeriu Cojocaru, au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu executare în dosarul „Direcția 5”.

Dintre cei trei, doar Dorin Damir execută pedeapsa, Alexandru Pînzari și Valeriu Cojocaru sunt fugari.

author-img_1

Ilie Gulca

Editor