Numărul cazurilor de varicelă, cunoscută și ca „vărsatul de vânt”, este în creștere, iar tot mai mulți părinți se confruntă cu această boală contagioasă a copilăriei. Deși, în majoritatea cazurilor, varicela are o evoluție ușoară, medicii avertizează că netratarea corectă poate duce la complicații serioase.
Medicul pediatru Dorina Agachi a explicat că virusul varicelo-zosterian are o sezonalitate specifică și este mai activ în această perioadă a anului.
„Acum este sezonul virusului varicelo-zosterian. El se manifestă în același mod ca și în urmă cu 10-20 de ani — cu erupții specifice, febră și stare de oboseală la copil”, a precizat medicul.
Simptomele bolii apar, de obicei, la 3-4 zile după infectare și includ erupții roșii care se transformă în vezicule pline cu lichid, febră și stare generală de slăbiciune. Erupțiile pot apărea pe tot corpul, inclusiv în scalp, în zona genitală sau pe mucoase.
Dr. Agachi a explicat că majoritatea cazurilor sunt moderate, însă părinții trebuie să acorde o atenție sporită hidratației și igienei copilului.
„Cel mai important este ca micuțul să fie bine hidratat. Hidratarea intensă ajută organismul să lupte cu virusul. Copilul poate mânca mai puțin, dar trebuie să bea multe lichide”, a spus medicul.
Unul dintre cele mai importante avertismente ale specialistei se referă la tratamentul greșit al febrei:
„Categoric, nu se administrează ibuprofen în cazul varicelei. Singurul antitermic permis este paracetamolul. Ibuprofenul poate provoca complicații grave, precum necroze cutanate și cicatrici profunde”, a explicat pediatrul.
Contrar miturilor răspândite, copiii bolnavi pot face dușuri scurte și pot ieși la plimbare, atât timp cât evită contactul direct cu alți copii.
„Este un mit că cei bolnavi de varicelă nu trebuie să se spele. Dimpotrivă, dușurile ușoare ajută la calmarea pielii și la curățarea crustelor. Iar o plimbare în aer liber este benefică”, a mai adăugat medicul.
Varicela se transmite prin aerosoli, la distanțe mai mici de un metru, de aceea izolarea completă nu este întotdeauna necesară, dar se recomandă evitarea contactului apropiat cu alți copii.
De asemenea, medicul a atras atenția că, deși boala afectează preponderent copiii, adulții care nu au avut varicelă în copilărie pot dezvolta forme severe, însoțite de dureri intense și complicații precum zona zoster.
„Varicela este o boală a copilăriei, dar trebuie tratată cu atenție. Nu e o tragedie, dar nici o banalitate. Cel mai bun tratament rămâne îngrijirea atentă, hidratarea și respectarea indicațiilor medicului”, a conchis Dorina Agachi.