O delegație oficială din România, condusă de secretarul de stat în cadrul Ministerului Justiției, Ioan Turc, și din care fac parte reprezentanți ai autorităților locale din județul Cluj, ai mediului de afaceri și ai mai multor organizații, va efectua marți, 29 iulie, o vizită în raionul Criuleni.
Scopul deplasării este consolidarea cooperării dintre comunitățile și mediile de afaceri din România și Republica Moldova, precum și anunțarea viitoarei semnări a unui acord de înfrățire între comuna Mășcăuți și comuna Jucu, județul Cluj.
Din delegație fac parte secretarul de stat Ioan Turc, o delegație din Cluj condusă de Claudiu Pădureanu, aproximativ zece antreprenori, reprezentanți ai Primăriei comunei Jucu, ai Fundației Youth Development for Innovation și ai Institutului de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor (IDEP).
Programul vizitei începe la ora 14:00, cu o întrevedere la Consiliul Raional Criuleni cu președintele raionului, Alexandru Carțîn, și reprezentanții administrației raionale.
Ulterior, delegația se va deplasa în comuna Mășcăuți, unde va avea loc o întâlnire cu primarul Aurelia Morărescu și reprezentanții administrației locale. În cadrul discuțiilor vor fi prezentate oportunitățile de cooperare dintre cele două comunități, va fi anunțată intenția de semnare a acordului de înfrățire dintre Mășcăuți și Jucu și vor fi analizate proiecte comune și oportunități de colaborare.
Evenimentul se va încheia cu o recepție oficială, care va oferi participanților posibilitatea unor discuții informale privind dezvoltarea parteneriatelor dintre autoritățile locale și mediul de afaceri din cele două țări.
După-amiază, delegația va vizita Complexul istorico-cultural Orheiul Vechi, unde participanții vor face un tur al principalelor obiective și vor lua cunoștință de patrimoniul cultural și turistic al regiunii, după care se vor întoarce la Chișinău.