Economic

Transportul s-ar putea scumpi: ANTA lucrează la actualizarea calculelor care stau la baza tarifelor

post-img
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că autoritățile analizează ajustarea tarifelor în transport.

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că, în prezent, ANTA lucrează la actualizarea calculelor care stau la baza tarifelor, inclusiv în funcție de prețul motorinei și alte componente.

„La etapa actuală, ANTA este responsabilă de prezentarea calculelor și cifrelor care se modifică, cum ar fi prețul la motorină și alte componente. ANTA lucrează la acest proiect de modificare. Vorbim despre o situație ieșită din comun, de forță majoră. Cunoaștem cu toții că în Republica Moldova este stare de alertă pe segmentul energiei. Voi prezenta posibile variante de rezolvare a acestei probleme”, a declarat Bolea.

Expertul economic Marin Gospodarenco avertizează că scumpirea carburanților afectează nu doar transportatorii, ci întreaga economie.

„Asta înseamnă costuri mai mari pentru autobuze, microbuze, transport de marfă, curierat și transport de logistică. Iar aceste costuri nu rămân la transportatori, ele merg mai departe spre magazine, întreprinderi și, în final, spre noi, cetățenii. Al doilea efect se vede la raft. Marfa din magazine nu ajunge singură acolo. Nu toate se scumpesc în aceeași zi, clar, dar scumpirea vine în valuri. Banca Națională a anticipat pentru 2026 o inflație medie anuală de circa 4,4%, dar asemenea șocuri energetice vor complica acest tablou”, a explicat expertul.

În același timp, autoritățile recunosc că majorarea prețurilor la combustibil afectează și sectorul agricol. În acest context, au fost anunțate măsuri de sprijin, printre care extinderea perioadei de restituire a TVA și rambursarea accizei la motorină.

Citește și: „Cineva va trebui să plătească”: Gavriliță avertizează asupra inflației din cauza carburanților

author-img_1

Svetlana Carțîn

Reporter