Justiție

Promitea ajutor pentru perfectarea actelor românești, lua banii și dispărea. Judecătorii au trimis un bărbat mulți ani după gratii pentru escrocherie

post-img
Judecată

Procuratura municipiului Chișinău a condus urmărirea penală și a reprezentat acuzarea de stat în instanța de judecată într-o cauză penală pornită pentru săvârșirea mai multor infracțiuni contra patrimoniului, care s-a soldat cu pronunțarea unei sentințe de condamnare.

Astfel, prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, din 16 iunie 2023, un tânăr de 29 de ani, a fost găsit vinovay pentru comiterea mai multor episoade de escrocherie, fiindu-i stabilită pedeapsa de 6 ani de închisoare, cu ispăşirea pedepsei în penitenciar de tip semiînchis, și cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii sau de a exercita activităţi legate de gestionarea mijloacelor financiare, pe un termen de 3 ani.

Inculpatul a fost învinuit de către procurori că, la 13.07.2022, în timp ce se afla în incinta Gării Feroviare din mun.Chişinău, prin inducere în eroare a unui bărbat, a primit de la acesta suma de 950 euro, sub pretextul că îl va ajuta în procedura de perfectare a actelor necesare pentru redobândirea cetăţeniei române. Ulterior, după ce a primit banii de la partea vătămată, nu şi-a onorat obligaţiile asumate şi s-a eschivat de la îndeplinirea promisiunii, fapt prin care a produs părţii vătămate daune materiale considerabile.

Același inculpat, la 20.06.2022, în timp ce se afla în sectorul Centru al mun.Chişinău, prin înșelăciune, sub pretextul înlesnirii procedurii de obţinere a permisului de conducere, a obţinut de la un alt bărbat  1150 de euro, fără intenția de a-și materializa promisiunile.

Printr-o schema infracțională similară, jumătate de an mai târziu, a obținut 950 de euro de la o altă victimă.

În privința inculpatului a fost aplicată măsura preventivă – arestul preventiv.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Procuratura Generală menționează că persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată, până când vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

author-img_1

Cristian Sava

Reporter