Cancerul mamar este o afecţiune de care suferă tot mai multe femei, atât pe plan mondial cât şi în Republica Moldova unde, doar în 2024, s-au înregistrat peste 1.200 de noi cazuri. Mai grav este că domnişoare şi doamne tot mai tinere primesc acest cumplit diagnostic, iar boala este descoperită, deseori, în stadii avansate. La nivel mondial, octombrie este cunoscută sub numele de luna roz, în care femeile sunt îndemnate să acorde mai multă atenție prevenţiei, care crește şansele de vindecare. În plus, şi bărbaţii suferă de cancer mamar, iar în Republica Moldova avem aproximativ 20 de cazuri confirmate.
Olga Istrati, de 73 de ani, a fost prima dată la un mamolog acum zece ani. Anul trecut ea a căzut în grădină şi s-a lovit, iar de atunci au început şi durerile la sân. Când a mers la un specialist, vestea a căzut ca un trăsnet - are cancer.
OLGA ISTRATI, pacientă: M-am pălit tare la sâni, la genunchi, eram vânătă, nu mă puteam scula de jos. Au început durerile şi m-am adresat medic care mi-a dat îndreptare la chirurg care mi-a dat gel. 01:16 MUSCA 01:55 Iată am anul şi iată nu trece.01:58 MUSCA 02:36 Ziceam că o să treacă să nu ajung pe uşa la doctori că greu umbli şi doctorii au mult de lucru. Am observat că nodulul nu e aşa de mic. Când mai fac aşa exerciţii, sau când dau aşa mâna mă ţine de sub braţ.
În ultimii ani se descoperă această afecţiune la femei tot mai tinere. Din fericire cancerul mamar are mari șanse de vindecare dacă este depistat la timp și tratamentul începe imediat. Anual, în Republica Moldova, această afecţiune este vinovată de 16% din numărul morţilor provocate de cancer. Iar când vine vorba de femei, este prima cauză de deces în urma unor tumori maligne.
DIANA PREPELIŢĂ, mamolog, Institutul Oncologic: Avem cancer mamar şi la femeile tinere, chiar la 30 de ani. Pentru stadiul I şi II. Noi avem o prezentă a cazurilor noi de 62, 63 la sută. Pentru stadiul I este 11,2%, din păcate incidenţa pentru stadiul III şi IV, este de 37-38%. Când avem un diagnostic întârziat al maladiei, rezultă şi un tratament cu o eficienţă mai redusă. Avem şansele de vindecare şi supravieţuire mai mici.
Puţini ştiu, dar şi bărbaţii pot suferi de cancer mamar.
DIANA PREPELIŢĂ, mamolog, Institutul Oncologic: Din păcate şi bărbaţii se îmbolnăvesc de cancer mamar, dar raportul este 1 la 100. Cazurile de cancer mamar estimativ sunt în ultimii 10 ani, până la 20. Sunt factori atât de geneză exogenă, cât şi endogenă. Sunt caracteristic înaintarea de vârstă, cancerul mamar se dezvoltă mai mult după vârsta de 60 de ani, când au loc deficiențe imune, patologii concomitente.
În Republica Moldova, femeile pot beneficia gratuit de mamografii digitale și ecografii ale glandelor mamare la centrele regionale de depistare precoce a cancerului mamar, în Chişinău la Centrul Republican de Diagnosticare Medicală, la Spitalul Clinic din Bălți, la Centrul de Sănătate Ungheni şi la spitalul raional Căușeni. Dacă apar suspiciuni de boală, pacienţii sunt trimişi la Institutul Oncologic.
La spitalului din Căuşeni, însă, nu se mai fac mamografii din luna ianuarie pentru că echipamentul este defect.
ALEXANDRU BOJONCA, vicedirector, spitalul raional Căuşeni: La moment mamografii nu putem să facem, doar consultaţii şi ecografii. Avem ceva probleme tehnice. – Urmează să fie rezolvată problema?- Sperăm că da. – De cât timp nu activează ?- Din Ianuarie. Suntem centru regional la care vin pacienţii o parte şi din Anenii Noi şi o parte din Ştefan Vodă.
În plus, atât la Spitalul din Căuşeni cât şi la policlinică nu există mamolog sau oncolog. Cel mai des, ginecologul face examinarea pentru depistarea cancerului mamar.
VALENTUNA BURCEA, medic obstetrician-ginecolog: Orice medic care poate şi are posibilitatea de a investiga. Chiar şi un medic de familie sau asistentele medicale care la examinare sau la preluarea testului citologic poate să efectueze şi dacă nu în cabinetul care se ocupă de depistarea precoce. Când e un specialist în domeniu chiar şi la palpare, câteodată deodată pune diagnoza.
În primele opt luni ale anului, 3.700 de femei din raioanele Ungheni, Nisporeni, Călărași, Fălești, Căușeni, precum și din municipiile Chișinău și Bălți au beneficiat gratuit de mamografii digitale și ecografii ale glandelor mamare, țesuturilor moi și ganglionilor limfatici. În urma verificărilor, 560 de femei au fost trimise la Institutul Oncologic unde 60 dintre ele au fost diagnosticate cu cancer mamar.
Pentru anul 2025, Compania Națională de Asigurări în Medicină a direcţionat 7,7 milioane de lei din fondul de profilaxie pentru finanțarea serviciilor de depistare precoce a cancerului mamar.
REPORTER: IRINA MIHAILICI
Imagine: Iurie Rusu