Lucrările pe șantierele liniei electrice aeriene de 400 kV Vulcănești–Chișinău înaintează într-un ritm activ și cu un progres vizibil de pe ambele capete ale liniei, anunță Ministerul Eenrgiei. Pe direcția sud, muncitorii au ajuns în apropierea Stației Electrice Vulcănești, iar pe direcția centru - lucrările se desfășoară deja în raionul Ialoveni, la doar câțiva kilometri de Stația Electrică Chișinău.
Până în prezent, peste 93% de fundațiile pentru piloni sunt deja construite, iar circa 75% dintre piloni sunt asamblați, dintre care peste 60% sunt instalați. De asemenea, până astăzi au fost întinse peste 25 de km de conductoare.
În același timp, la Stația Electrică Chișinău au fost transportate toate 4 unități monofazate ale autotransformatorului de forță, lucrările de montare ale acestora vor începe imediat sub supravegherea specialiștilor de la uzina producătoare.
„Totodată, la Stația Electrică Vulcănești continuă betonarea fundațiilor pentru echipamente. O parte semnificativă a echipamentelor este deja produsă, testată și se află în proces de livrare. Astfel, primele izolatoare de suport au ajuns la șantier, iar în perioada imediat următoare este preconizată și livrarea structurilor metalice”, se anunță într-un comunicat al Ministerului Energiei.
Linia electrică Vulcănești-Chișinău va avea o lungime de 157 de kilometri. Astfel, peste 500 de stâlpi și 1.500 de kilometri de cabluri vor face o legătură strategică între zonele de sud și centru ale ţării, intersectând opt raioane și 35 de localități.
Responsabilii de la Chişinău dau asigurări că termenul de finalizare a lucrărilor va fi respectat şi până la sfârşitul anului 2025 linia va fi dată în exploatare.
Lucrările se desfășoară în cadrul Proiectului de Dezvoltare a Sistemului Electroenergetic și se încadrează în măsurile prioritare ale Guvernului Republicii Moldova, orientate spre asigurarea securității energetice a țării. Proiectul este finanțat de Grupul Băncii Mondiale. Valoarea lui este de 61 milioane de euro.